Articolul 214 de Ion Luca Caragiale

I

Un biurou de avocat. Ora 9 dimineaţa.

Avocatul, un licenţiat începător, stă la biuroul său, studiind nişte hârtii.

O cocoană intră urmată de un tânăr.

Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai1 legată la cap, rochie şi pieptar de lână de aceeaşi coloare, şi un tărtănaş conabiu, făcut cu igliţa; în mâni, mănuşi de imitaţie de mătase fără deşte. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ţinută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca nişte lipitori; dinţii cam negriţi de ristic şi de tutun; foarte veselă şi vioaie, vorbeşte şi gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate şi cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de raţă leşească şi pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât.

Cocoana: Las’ că-i spui eu tot lu’ domnu avucatu. (Înaintează spre biurou.) Bonjur… Mă recomand Tarsiţa Popeasca, văduva lu’ priotul Sava de la Caimata, care a dărămat-o Pache, când a făcut bulivardu ăl nou, şi fiu-meu, Lae Popescu.

Avocatul: Poftiţi, luaţi loc.

Cocoana: Mersi!

Tânărul: Mersi! (Şed.)

Cocoana (scoate o tabachere, din aceasta o ţigaretă militară, pe care o pune în gură. Avocatul îi oferă chibrituri; ea aprinde ţigareta; trage de două-trei ori, şi, dând fumul pe nas): Uite la ce-am venitără noi la dumneata, care ne-a recomandat o prietină a noastră, finc-a avut şi dumneei o chestie (face cu ochiul râzând şi arătând pe Lae, care se uită la lucrurile din biuroul avocatului de jur împrejur şi-n tavan la policandru), tot într-o pricină, de par egzamplu acuma, vine vorba; şi zice: du-te negreşit la dumnealui, că-ţi face dumnealui treaba.

Avocatul: Care cocoană, mă rog?

Cocoana: Miţa…

Avocatul: Care Miţa…?

Cocoana (râzând, dând fum pe nas şi făcând cu ochiul): Ei! nu te mai face acu… Miţa, de! care ai devorţat-o dumneata…

Avocatul: …?

Cocoana: Care ai devorţat-o dumneata de Pricopoiu de la Ciulniţa.

Avocatul (după o prefăcută sforţare a memoriei): A! madam Zaharidi…

Cocoana: Ei, da! aşa te-nvaţă… Zaharidina… (Se apleacă la urechea avocatului şi-i şopteşte ceva râzând cu multă intenţie. Avocatut zâmbeşte cam sfiindu-se de atâta apropiere. Cocoana se trage repede de la urechea lui şi pune graţios trei deşte de la mâna stângă peste buze.) U! pardon… oi fi mirosind!… Am gustat de dimineaţă nişte anghelică de casă… Nu ştiu ce purdalnicu îmi venea de cum m-am sculat, pardon, de la stomac!… (Cu aceeaşi mişcare graţioasă, se apasă cu cele trei deşte la lingurea făcând ceea ce se zice pe franţuzeşte une petite moue dégoûtée.)3

Avocatul: Ei! şi afacerea dv.!…

Tânărul (aplecând ochii din tavan): E pentru…

Cocoana (după ce şi-a aprins o ţigaretă): Las’ să spui eu. (Către avocat:) Eu i-am spus: Lae, nu face pentru tine; dar el, amurezat… n-ai ce-i face! nu şi nu! că se omoară, dacă nu-l las. (Către Lae:) Ai văzut acu, mangafache! (Cătră avocat, cu blândă filozofie:) Furia tinereţii… n-ai ce-i face! asta e al tinerilor dat. (Iar s-apleacă la urechea avocatului şi-i şopteşte cu multă intenţie şi sclipind din ochi. Avocatul iar evită contactul. Cocoana iar face mişcarea-i graţioasă.) U! Anghelica, bat-o focu! (Apoi iar s-apasă la lingurea.)

Avocatul: În sfârşit… în sfârşit, cum stă chestia?

Cocoana: El… Lae…

Tânărul: Lasă-mă, mamiţo, să spui eu.

Cocoana: Ei! poftim, spune. (Fumează şi se uită şi ea la policandru.)

Tânărul: Eu vreau să dau divorţ…

Avocatul: Eşti însurat de curând…

Cocoana: De…

Tânărul: Lasă-mă, mamiţo! ce? eu sunt prost? (Cătră avocat:) De trei ani.

Avocatul: Copii aveţi?

Cocoana: Ei, aş! unde poate aia să facă? (Se dă la urechea avocatului.)

Avocatul se scoală repede-n picioare şi se duce-ntr-un colţ al biuroului, unde s-apleacă puţin asupra unui castronaş cu nisip.

Cocoana (care i-a urmărit mişcarea): Ai şi d-ta de dimineaţă arsuri la stomac; să-mi dai o sticluţă, să-ţi aduc şi dumitale niţică anghelică… de casă.

Avocatul (coborând înapoi la biurou, ştergându-se la gură cu batista; către tânărul client): Şi ce motive putem invoca?

Tânărul: Nu-mi mai convine, domnule, pentru ca să trăiesc cu dumneei…

Avocatul: Apoi asta nu-i un motiv… Trebuiesc motive…

Cocoana: Parcă dumneatale ce treabă ai? să le găseşti! Nu mai vrea să trăiască cu ea şi pace bună! bărbat e! de unde nu, îşi ia căciula şi pleacă… Iaca.

Avocatul: Bine, pleacă; dar femeia îl urmează, trebuie, are chiar datoria să-l urmeze.

Cocoana: Să poftească!… Iacă-i vine lui pofta să meargă unde a-nţărcat mutu iapa, tocma colo unde tot spune la Universul că se bate, zice, cu englezii… boierii4 ăia, (râzând) ce fel de boieri ai dracului or fi şi ăia! încinşi cu tei ca la Fefelei! (Râzând crescendo.) Să meargă după el!… să vază ea pe dracu!… război e ăla, ce? te joci, ţaţo ? nu-i caută că e fata lui popa Petcu! (Râde cu multă poftă; s-apleacă s-apuce de gât pe avocat şi să-l tragă cu urechea la gura ei. Avocatul face la vreme o mişcare inteligentă şi scapă. Ea face mişcarea ei graţioasă cu cele trei deşte, întâi pe buze, apoi la stomac.) Ei! Da, uitasem!… Anghelica!… Da’ (închide ochiul stâng şi cu un zâmbet plin de intenţie) ai înţelegut unde bate vorba Tarsiţii priotesii! (Face mare haz şi fumează cu multă poftă.)

Avocatul: Lasă, te rog, cocoană; lasă-l pe dumnealui să răspunză la întrebări; altfel nu pot sezisa speţa. (Cătră tânărul:) Mă rog, să vedem… Ce plângeri pozitive şi întemeiate pe probe putem s-aducem contra soţiei noastre?

Cocoana: Berechet!

Avocatul: Cum?

Cocoana: Cu martori.

Avocatul: Ce-or să spuie, de exemplu, martorii?

Cocoana: Ei, bravos! dumneata ce treabă ai? să-i înveţi ce să spuie… Martori găsim noi.

Tânărul: Mai întâi, domnule avocat, eu vreau să dau divorţ fiincă n-o mai iubesc pe dumneei…

Avocatul: Dar dacă dumneei te iubeşte pe dumneata?

Cocoana (pufnind): Em… p’! (Face din buze un zgomot onomatopeic.)

Tânărul: Şi este luxoasă… şi…

Avocatul: Da, amice, te cred; dar astea nu sunt motive…

Cocoana: Jur eu ca mama lui!

Avocatul: Em… p’! (Face acelaşi zgomot din buze ca preoteasa mai sus; apoi către tânărul:) Putem să dovedim un adulteriu ? înţelegeţi ce va să zică un adulteriu…

Cocoana: Ştii că mi-ai plăcut aici?

Avocatul: Apoi nu e aşa, cocoană. Ştii cât e de greu să stabileşti elementele pentru proba legală a adulteriului?

Cocoana: Ei, bravos! (Se repede râzând la urechea avocatului: acesta se dă degrabă într-o parte. Mişcarea graţioasă a cocoanii.)

Tânărul: Dumneei, domnule avocat, am martori, umblă toată ziulica pe la tanti ale dumneei; ştiu eu ce face dumneei pe la tanti ale dumneei? că dumneei are vreo patru tanti.

Cocoana: Olio! ce spui, ţaţo? nu zici cinci ?… ba încă şase! (volubil) pe Răduleasca, pe Popeasca, pe Ioneasca, pe Otopeanca, pe Hurdubiloaia, pe Popeasca ailaltă a lui Mache al popii Zamfirache, de-i mai zice şi Ampotrofagu, că a băgat spaima în maala! uite aşa umbla cu patacele şi cu basamacu-n cap, când fu la alegeri, de-a spart capu lu’ bietu Guţă Băncuţă (cu volubilitate crescândă), fiincă nu vrea să fie cu oţii ăştia, de-a venitără la putere, fi-s-ar fi stârpit sămânţa de liberali! auzi liberali! să nenorocească o lume de se hrănea…

Avocatul (plictisit): Ţţ!… Ce-are a face acuma politica?

Tânărul (rugător): Lasă, mamă!

Avocatul: Lasă, cocoană!

Cocoana (cu forţă): Nu las! nu vreau să las! (trântind ţigareta în scrumieră şi, foarte sentimentală, obidindu-se treptat până la lacrimi) că dacă nu am mai avut alţi copii, şi să-l văz nenorocit, care numa pe el îl am!… (Îşi suflă foarte zgomotos nasul, apoi îşi şterge ochii şi aprinde ţigareta.)

Avocatul: E vorba dar de a proba că lipseşte de la cea mai sacră datorie conjugală, daca…

Cocoana: Apoi ai cunoscut-o dumneata pe mă-sa ce pramatie, ce catifea? (Se dă la ureche fără succes; apoi, pufnind de râs:) M-ai înţelegut, care va să zică? (Taie cu mâna dreaptă de două-trei ori aerul în mişcări scurte şi dese, bleojdind buzele, pufnind din nări şi ţinând închis ochiul stâng – semnul unei idei superlative.)

Avocatul: Mai rămâne să găsim altceva… Te insultă vreodată?

Tânărul: Aplică, domnule, totdeauna aşa vorbe triveale, care nu aş putea pentru ca să vi le zic în persoană în prezenţa mamiţii.

Cocoana (se repede la ureche iar fără mult succes; apoi, râzând, cătră avocat): Destul!

Tânărul: Şi, pe urmă, să vă spun drept… nu-mi mai dă nici mâna pentru ca să ţiu o nevastă fără zestre…

Avocatul: N-ai luat zestre?

Cocoana: Zestre? de la cine? de la popa Petcu?… să-i rămâie clironomie5, când o muri beţivul, căldăruşa şi datoriile de la „Moartea vânătorului”, unde bea toată ziua şi toată noaptea pe catastif şi joacă tabinet cu ginere-său şi cu alţi spânzuraţi… cu ginere-său, de! cu Tache Hengheru, care are antipriză de flaşnete în Popa Tatu şi iarna vicleimuri cu olteni!

Tânărul: Lasă, mamiţo!… Nu-mi mai dă mâna pentru ca să ţiu nevastă fără zestre; mai ales că a fost o nenorocire acu, cu ocazia bugetului, care am devenit suprimat pe întâi aprile.

Avocatul: Şi ce salariu aveaţi?

Cocoana: Marea cu sarea! Avea şi el o sută cinzeci de lei pe lună… şi l-a suplimatără; cu o sută cinzeci de lei a lui o să se procopsească statul! În maţe să le stea ăi o sută cinzeci de franci! L-a suplimatără, că l-a-nsemnat Ampotrofagu, suplima-le-ar Dumnezeu luminiţile ochişorilor din cap, s-ajung să-i văz orbeţi pe toţi, cu mânuşiţa întinsă pe strada Clemenţii la colţul lu’ Butculescu! L-a supl…

Un fecior (intră şi, întrerupând imprecaţiunea mamei): Conaşule, poftiţi la dejun.

Avocatul (se scoală): În sfârşit, mai veniţi în zilele astea pe la mine; ne vom mai consulta; poate să găsim ceva… A! nu cumva ai vreo scrisoare de la soţia dumitale?…

Cocoana: Hehei! câte! de când trata amor. (Iar la ureche: dar avocatul e prea-nalt şi cocoana nu-l ajunge din picioare.)

Tânărul: Ba, am vreo trei, de când eram astă-toamnă cu domnul inspector trimis în anchetă în Dobrogea… Am stat vreo trei săptămâni, şi dumneei era straşnic de supărată că nu-i trimeteam mereu parale…

Avocatul (ca având o idee luminoasă): Bravo! vino mâne-poimâne dimineaţa cu scrisorile… poate să avem şansă… cine ştie? poate să avem mare şansă!

Feciorul (intrând iar): Conaşule, se răceşte.

(Avocatul, mânând pe cei doi clienţi cu binişorul până la uşe, i scoate afară din biurou; în vestibul, cocoana, râzând, vrea să-i spuie ceva la ureche; avocatul o depărtează şi apucă spre sufragerie. Cocoana pleacă facând cu ochiul.)

Tânărul (urmându-o şi netezindu-şi jobenul cu mâneca): Stai, mamiţo, nu aşa iute!

II

Acelaşi biurou de avocat. În aceeaşi zi, orele patru d. a.

Avocatul intră cu servieta subsuoară, urmat de fecior.

Avocatul: Afară de ăştia nu m-a mai căutat nimeni?

Feciorul (gândindu-se mai bine): Ba da, conaşule, un popă şi o damă tânără; a zis popa că vine mai târziu.

(S-aude soneria zbârnâind cu insistenţă.)

Avocatul: Vezi cine e.

(Feciorul aleargă. Avocatul s-aşază la biurou, îşi desface servieta şi deschide un dosar.

Un popă venerabil intră. E un om de vreo şaizeci şi cinci de ani; barbă şi păr mai mult albe; faţa foarte roşie mai ales la pomete şi alte proeminenţe; ochii spălăciţi, albaştri, dulci şi lăcrimoşi. Poartă în mâna dreaptă baston înalt, negru, cu măciulie de os alb; mâna stângă o ţine în buzunarul giubelii; cu toate că părintele păşeşte cu multă metodă aplecându-se-ntr-o parte, tot se denunţă aproape sigur unui ochi deprins că mâna stângă a părintelui, disimulată sub giubea, duce o greutate considerabilă.

În urma părintelui, o tânără persoană, ca de vreo optsprezece ani: o frumuseţe de fată; ochi verzui mari, sub gene şi sprâncene negre ca şi părul buclat al capului; naltă şi mlădioasă, mergând, pare că pluteşte – la grâce plus belle encore que la beaute6! E foarte cochet îmbrăcată: o pălărie de pâslă în tricorn, de coloare gris-fer, tivită pe margini cu şiret de fir, ca şi manteluţa de aceeaşi coloare – şic de tot.)

Avocatul: Blagosloveşte, părinţele.

Popa: Domnul, taică!

Avocatul: Ia poftiţi, luaţi loc.

Tânăra: Mersi.

(Părintele şi tânăra se aşază lângă biurou în faţa avocatului. Părintele se aşază, cu metodă, aşa că ajunge cu mâna stângă la potrivită distanţă ca să poată lăsa binişor jos pe covor sarcina purtată pe sub giubea. Şezând jos părintele, poalele giubelii se dau într-o parte, aşa că jos lângă scaun se vede acum bine ce ţinuse părintele-n mână: o legătură de basma roşie cadrilată în stil scoţian. Legătura stă ţapănă-n picioare într-o formă conopiramidală prelungă şi coronată cu două funde-nnodate-n cruciş – o siluetă foarte zveltă.)

Avocatul (care priveşte adânc şi foarte distrat la tânăra persoană): Dv. sunteţi fiica părintelui, domnişoară?

Tânăra: Nu sunt domnişoară, domnule…

Popa (cu duios regret patern şi foarte răguşit): Nu mai e de trei ani domnişoară, biata fată!… s-a dus de mult bunul ei!… Acu încă, gândim, dacă o vrea Maica Precista, să devorţăm…

Avocatul (care priveşte cu multă stăruinţă la tânăra clientă, fără s-asculte îndestul vorbele părintelui): Damă, care va să zică?… damă?

Tânăra: Da, domnule, damă…

(Părintele se uită la legatură, să vază dacă şade bine; legătura îşi ţine mândră fundele-n sus.)

Avocatul: Aşa tânără!… De câţi ani, doamna mea?

Tânăra: Am împlinit optsprezece ani la două dechemvrie trecute.

Avocatul (din ce în ce mai dus): La doua dechemvrie!… Aşa tânără!!

Popa: La sfântul prooroc Avacum…

Avocatul (şi mai dus): Avacum!… Aşa tânără!

Tânăra (tristă): … şi fără noroc!

Avocatul: Fără noroc! dumneata?…

Popa: Uite, ea! Dacă n-a vrut Maica Domnului!

Tânăra: De-aia am venitară la dumneatale. (Roşeşte.)

Avocatul (fericit): La mine…

Popa: Pentru ca s-o devorţezi.

Avocatul: O divorţez.

Popa: Şi helbet7! Cunoaştem şi noi filotimia8 obrazului… Al dracului am răguşit… sfintele sărbători!…

Avocatul: Slujbă multă…

Popa: Al dracului… şi lumânările proaste… fac fum…

Avocatul: Părinte, nu luaţi o cafea?… Doamna nu ia o dulceaţă, bonboane?

Tânăra: Mersi… (Roşeşte.)

Popa: Ba, dac-ai fi bun, mai bine un pahar de vinişor; mâncai nişte afurisiţi de ţâri.

(Avocatul sună. Feciorul intră; apoi, după ce a primit de la stăpân un ordin discret, iese.)

Avocatul: Dar, pardon, am uitat să întreb cum se numeşte doamna…

Tânăra: Acriviţa Popescu. (Roşeşte.)

Avocatul: Acriviţa?! Frumos nume!… Acriviţa!

(Feciorul intră cu o tavă, pe care poartă o sticlă de vin, pahare, apă şi dulceaţă. Avocatul se scoală, apropie un gheridon lângă biurou între părinte şi tânăra clientă. Feciorul aşază pe gheridon tava şi, la un semn al stăpânului, se duce. Avocatul serveşte părintelui un pahar de vin şi damei dulceaţă.)

Părintele (punând mâna pe pahar): Nu-i vorba, am mai băut un păhărel; fusei adineaori pe la Hanu Roşu, de gustai un pelin (se uită iar la legătură) la Bărăţie… la Andrei, de!

Avocatul: A!… la Andrei…

Popa: Luai de probă pentru casă vreo trei chile. (Iar se uită la legătură.)

Tânăra (după ce a luat dulceaţă şi băut puţină apă, se caută să-şi găsească batista): A! mi-am uitat batista… (Roşeşte.)

Avocatul (scoate pe a lui neatinsă din buzunarul redingotei şi o dă clientei): Poftiţi, doamnă…

Tânăra (ia batista, se şterge la guriţă; apoi dându-o înapoi): Opoponax?

Avocatul: Da, parfumul meu favorit.

Tânăra: Ş-al meu. (Roşeşte.)

Avocatul (încântat): Ş-al dumitale!… (Se apropie mai tare de ea şi o priveste adânc, punând apăsat batista pe buzele lui.)

Părintele (care a băut paharul): Straşnic vinişor, taică! (îşi mai toarnă un pahar.)

(Pe când avocatul pledează cu multă volubilitate foarte încet şi de aproape Acriviţii, şi dânsa se face din ce în ce mai roşie la obraz fără să răspundă, părintele scoate din buzunar un ţâr; pe urmă ia de pe masă un presse-papier, care reprezintă bustul lui Ciceron în bronz; ţine ţârul de coadă, culcat pe marginea biuroului şi-l bate bine cu capul bustului, să-l frăgezească.)

Avocatul (mai tare, aşa încât se aude): …care merită a fi fericită!

Tânăra: Eu fericită? (Roşeşte.)

Părintele (la al treilea pahar): Straşnic vinişor!

Avocatul: Aşadar, să vedem ce motive putem invoca.

Părintele: Ce motive? ce motive? Iacă, o despart eu, că-i sunt tată; şi pace bună! nu mai vreau s-o las să trăiască cu un pârlit (goleşte paharul), cu un fecior de…

Avocatul (turnându-i încă un pahar): Apoi, nu merge aşa, părinţele. Trebuie să găsim motive şi (cu hotărâre) le vom găsi! trebuie să le găsim!

Părintele: Găseşte-le, taică! de ce eşti dumneata avucat?

Avocatul (sună nervos; feciorul intră): Stai la uşe; să nu intre nimeni fără să m-anunţi… (şi mai nervos:) Ai înţeles?

Feciorul: Am înţeles. (Iese.)

Avocatul (către tânăra): Să vedem… (ia un scaun şi se aşază, cam cu spatele la părintele, şi cât permit genuchii mai aproape, faţă-n faţă de clientă, care roşeşte tare. Părintele bate cu bustul oratorului alt ţâr.) Să vedem… Se poartă nedelicat cu d-ta?

Tânăra: Prea nedelicat…

Avocatul: Te insultă vreodată?

Tânăra: Numa o dată?…

Popa: O-njură de părinţi…

Avocatul: Mizerabilul! Faţă cu martori?

Popa: Nu! în particuler… zice că e-n glumă… Ce fel de glumă?… vorba aia: glumă-glumă… (Goleşte paharul.)

Avocatul: A părăsit vreodată domiciliul conjugal?

Tânăra: De câte ori!… Mergea p-afară… zicea că cu inspectorul… când era în slujbă…

Avocatul: Când era în slujbă?… Acuma nu mai e?

Popa: Acum l-a luat dracul! l-a suplimatără… de la Paşti!

Tânăra: Odată, astă-toamnă, m-a lăsat fără un santim acasă şi a stat vreo trei săptămâni în Dobrogea; i-am scris de zece ori şi nici nu mi-a răspuns.

Avocatul: …în Dobrogea?

Tânăra: Şi, toată ziua şi toată noaptea, la Berăria Cooperativă, cu actori şi… cu actriţe!

Avocatul: …Şi… am uitat… cum îl cheamă pe bărbatul dumitale?

Tânăra: Lae Popescu!

Avocatul: Lae Popescu!

Popa: Feciorul Tarsiţii Popeaschii, văduva lui Popa Sava de la Caimata, care a dărămat-o răposatul Pache, Dumnezeu să-l ierte! când a făcut bulivardu ăl nou.

Avocatul (foarte vesel): Doamnă, afacerea dumitale e ca şi terminată; motivul este găsit! eşti ca şi divorţată; îţi dau parola mea de onoare… (Se apropie şi-i spune ceva foarte încet, cu multă căldură.)

Clienta (roşind grozav, şopteşte): Mersi!

(Se aude un zgomot afară şi râsete. Feciorul intră şi spune o vorbă stăpânului.)

Avocatul (repede cătră părintele şi cătră tânăra clientă): Părinte, doamnă, vă rog, iute treceţi dincoace în salon! iute, vă rog! e cineva care are o afacere…

(Părintele s-apleacă, îşi ia legătura, se ridică de pe scaun; asemenea şi tânăra; părintele trece întâi, apoi tânăra condusă la braţ foarte strâns de avocatul. Când acesta închide după ei uşa salonului, se deschide uşa biuroului şi apare coana Tarsiţa, urmată de fiu-său, Lae. Cocoana e şi mai veselă ca dimineaţa.)

III

Cocoana: Eu sunt şi cu mine, ţaţo! Bonjur!

Lae: Bonjur.

Avocatul: Bine c-aţi venit! vă aşteptam; chiar acu am pomenit de dv.

Cocoana: Să mă-ngropi!… De-aia sughiţam eu adineaori! (S-apleacă la urechea avocatului, îi şopteşte ceva şi râde; după ce i-a vorbit, îi duhneşte în faţă.) Aşa-i că acu nu mai miros?… Vezi… de dimineaţă, pe stomacul gol… se simte… Ei! ce ne facem?… Băiatul n-a găsit scrisorile alea… pesemne că i le-a furat dumneei.

(Se aud în salon bufnituri înfundate parc-ar pisăgi cineva, ceva, pe o masă.)

Lae: E capabelă!

Avocatul: Cocoană, nu mai este nici o nevoie de scrisori, am găsit eu alt motiv mai puternic decât toate… Afacerea fiului d-tale este ca şi terminată; e ca şi divorţat, pot să-ţi dau parola mea de onoare… (Râzând.) Ce-mi dai?

Cocoana (s-apleacă la ureche; avocatul se fereşte): Parol! să mor! (Râde tare, îşi udă pe buză buricul degetului mare de la mâna dreaptă şi-l arată-n sus.)

Avocatul (cătră Lae): Mă rog, d-ta eşti un caraghios? (Cocoana râde.)

Lae: Cum, domnule?

Avocatul: Lasă-mă să isprăvesc!… eşti un caraghios, ori eşti serios hotărât să te desparţi?

Lae: Serios, domnule!

(Se aud bufnituri pe masă în salon.)

Avocatul (foarte nervos): Bine… Staţi puţin. (Trece din biurou în salon.)

Cocoana (căutând chibrituri pe masă, dă de pieile şi şira ţârului): A mâncat cineva ţâri…

Avocatul (se-ntoarce): Uite ce e… Dacă eu aş putea convinge pe soţia şi pe socrul dumitale să vă despărţiţi de bunăvoie, ce ai avea de zis?

Cocoana: Bucuros!

Avocatul (cătră Lae): D-ta… d-ta ce zici? că d-ta eşti interesat în cauză!

Cocoana: Ce să zică el? el zice ce zic eu…

Lae: Eu zic ce zice mamiţa.

Avocatul: Atunci… (Se gândeşte o clipă.) Atunci… (Merge la uşa salonului.) Poftim, doamnă; poftim, părinţele.

(Tânăra apare urmată de popă. Dând unii cu ochii de ceilalţi, de o parte şi de alta, exclamaţie de surpriză. Tablou.)

Cocoana: Ehei! sabalaerosu, taică părinte!

Popa: Cocoana prioteasa! Ptiu! bată-te mama Ana!

Cocoana (cu humor): Care va să zica v-aţi hotărâtără şi dv.?

Popa (asemenea): Slobod!

Cocoana: Lac să fie, că broaşte!…

Popa: Lasă, că-ţi cunoaştem guriţa…

Cocoana: Ce spui, ţato?

Lae: Lasă acu, mamiţo!…

Cocoana (tânărului): Taci, prostule!… (Popii:) Guriţa mea, ai?

Popa: Guriţa d-tale.

Avocatul: Ei, acum ne-am înţeles! lăsaţi mofturile. (Cocoana, privind lung la popa, face semn avocatului ca de tras la măsea; popa, privind la ea, face acelaşi semn avocatului; Lae îşi netezeşte pălăria; Acriviţa roşeşte.) Care va să zică, este hotărât: fiecare soţ dorind deopotrivă să se despartă, vom face cererea împreună, întemeiată pe art. 214…, consimţimânt mutual. Poftiţi, şedeţi.

(Toţi şed. Popa îşi toarnă un pahar; cocoana fumează; Lae îşi netezeşte pălăria şi Acriviţa roşeşte.)

Avocatul (cătră Lae): D-ta şezi colea şi scrie. Să facem petiţia. (Lae se aşează la biurou cu pana-n mână. Avocatul cătră prioteasa Tarsiţa, prezintându-i un chibrit aprins pentru ţigară.) Ai văzut? (încet şi serios:) Ei! ce-mi daţi?

Cocoana (râzând şi aruncându-i fum în obraz): Bravos! Tot noi să-ţi dăm?… Să-ţi dea… (Face cu ochiul arătând pe tânăra; apoi vrea să s-aplece la ureche, dar se opreşte, aducându-şi aminte de ceva)… U! Bată-te norocul! uitasem! (Scoate din buzunar o sticlă de spiţărie şi o dă avocatului.) Anghelica! teribelă pentru stomac şi… (Râzând, s-apropie de urechea avocatului şi, făcându-i cu ochiul, îi şopteşte o vorbă, apoi iar cu degetul ud.) Parol! să mor! e lucru mare!

Avocatul (cătră Lae): „Domnule Preşedinte… subsemnaţii…” numele d-tale întreg…

(Avocatul şade, la spatele scriitorului, aproape de tot de tânăra clientă, şi dictează petiţia, pe când părintele Petcu bate un ţâr, iar cocoana Tarsiţa aprinde o ţigaretă militară.)




Asculta piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns