Biografie: Valeria Gagialov

Valeria Gagealov, născută în 1931, la Galați, a urmat cursurile I.A.T.C. între anii 1950-1954.

Între anii 1954-2004 interpretează numeroase personaje pe scena Teatrului Național din București. Memorabile sunt rolurile din Oameni și șoareci de John Steinbeck, care s-a jucat timp de 13 ani și Sonia din piesa Camera de alături de Paul Everac, rol pentru care a primit Premiul de creație în 1983. Totodată, vocea Valeriei Gagealov a fost auzită în zeci de piese de teatru radiofonic.

Din filmografia sa se pot aminti rolurile din Moara cu norocSerataÎntoarcerea lui Vodă LăpușneanuSingurătatea florilor.

Începând cu anul 2001 este societară de onoare a Teatrului Național din București.

A fost decorată în februarie 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”.

Portretul Valeriei Gagealov a fost reprezentat pe un timbru poștal emis de Romfilatelia în anul 2004 în cadrul emisiunii Stele de aur ale scenei și ecranului, menită să promoveze valorile cultural-artistice românești care au reușit să insufle dragostea pentru teatru și film.

Au fost emise atunci 12 timbre poștale dedicate Marilor Actori naționali considerați a face parte din Generația de aur a teatrului și filmului românesc; este vorba de Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Gagealov, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, George Motoi, Sebastian Papaiani, Florin Piersic, Mitică Popescu, Sanda Toma și Olga Tudorache.

Piese de teatru radiofonic cu Valeria Gagialov :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.