Aventurile lui Cippolino de Gianni Rodari

Dar cine fluieră pe drumul acesta pustiu? Eh, ia să privesc mai bine… Parca-ar fi un băieţel. Da, da,  e un băiețel cu părul numai inele și cu pantalonii… dar sînt rupţi de tot, așa pantaloni rupţi și peticiţi n-am mai văzut. Băieţelul însă fluieră de mama focului, semn că nici nu-i pasă de pantalonii lui. Dar de unde o fi venind și încotro se duce?
[Cipollino]:
Sînt glumeţul Cipollino
Și-ntr-un sat eu am crescut
Unde înfloresc măslinii,
Portocalii și smochinii
Sub al soarelui sărut.
Dar așa precum se știe
Eu băiatul-ceapă sînt
Așadar moș Cipollone,
Așadar moș Cipollone,
Mi-e bunic și-i sînt nepot.
Am fost mulţi copii acasă
Și am dus-o greu
Cipolleto, Cipollito,
Cipolloto, Cipolluco
Și la urmă, hop! și eu.
Iată, dragi copii, că am aflat cu toţii cine-i acest băieţel. E Cipollino sau băieţelul-ceapă. De ce se numește așa? Pentru că-i băiatul lui Cipollone, iar cuvîntul «cipollo» în limba italiană înseamnă «ceapă». De ce tocmai limba italiană? Pentru că basmul pe care-l auziţi azi a fost scris de un scriitor italian. Aa, am uitat să vă spun că aventurile lui Cipollino se petrec într-o ţară de basm, în care toţi locuitorii sînt fructe sau legume.
Hei, dar tot vorbind, Cipollino s-a îndepărtat pe drumul pustiu. Să mergem după el și să vedem ce se întîmplă. Haideţi, repede, repede ca să-l putem ajunge din urmă.
[Cipollino]: Off, tare cald mai e… Și mi-e o sete… Dar ce văd? Niște case. Înseamnă că am ajuns la marginea unui sat. Ia să dau o fugă pînă acolo. Oo, cînd fug trebuie să-mi ţin pantalonii bine cu mîna ca să nu se rupă de tot.
[Tărtăcuţă]: Prietene cizmar, hei… meștere Chiorchină!
[Ciorchină]: Ce s-a întîmplat cumetre Tărtăcuţă?
[Tărtăcuţă]: Ia vino. Ia privește. Căsuţa mea e gata. Ţi-e mai mare dragul să te uiţi la ea, nu-i așa?
[Ciorchină]: Așa e! Dar mult ai mai pătimit pînă ai văzut-o gata.
[Tărtăcuţă]: Ehee, încă de pe cînd eram copil visam să am căsuţa mea. În fiece an îmi cumpăram cîte o cărămidă.
[Ciorchină]: Nu e om în sat care să nu știe că-ţi rupeai de la gură ca să pui cîte ceva deoparte pentru căsuţa asta.
[Tărtăcuţă]: Acuma însă am căsuţă. Cine mai e ca mine? Ee, ce-i drept că e ea cam mititică dar mie nici nu-mi trebuie un palat. Doar nu sînt boier,
hehehe
[Ciorchină]: Da nu-i chiar așa de mică. Ia, ia, ia intră.
[Tărtăcuţă]: Uite… intru… așa…
[Ciorchină]: După cîte văd, cumetre Tărtăcuţă, nu prea poţi să stai în picioare fiindcă te lovești cu capul de tavan.
[Tărtăcuţă]: Da, da. asta cam așa e.
[Ciorchină]: Și nici să te întînzi nu poţi fiindcă-ţi ies picioarele pe ușă. Nu?
[Tărtăcuţă]: Într-adevăr, ai dreptate, dar am să mă deprind cu vremea și-mi voi strînge picioarele cînd dorm… hehe
[Ciorchină]: Și-acum, cumetre Tărtăcuţă, îţi urez noroc în casa nouă și să trăiești fericit în ea.
[Tărtăcuţă]: Mulţumesc, cumetre Ciorchină, mulţumesc!
[Ciorchină]: Oo, ia te uită, vine-ncoa un băieţel.
[Tărtăcuţă]: Un băieţel? Aa, chiar un băieţel… hehehe
[Cipollino]:
Am crescut cu frăţiorii
Pe-un răzor mai mărginaș,
Palmele ne sînt muncite,
Hainele ni-s petecite,
Nu știu traiul de oraș.
Ocolesc toţi seniorii
Cuibul nostru cel sărac
Fiindcă mirosul de ceapă,
Fiindcă mirosul de ceapă,
Lor nu prea le e pe plac.
Dar familia muncește,
Veselă mereu,
Cipolleto, Cipollito,
Cipolluco, Cipolloto
Și la urmă hop! și eu.
La, la, la, la
La săraci sîntem în cinste
Și în orișice bordei
Ceapa stă solemn pe masă,
Ceapa e mîncare aleasă
Ceapa, eu și toţi ai mei.
[Tărtăcuţă]: Ehehe, dar cine o fi băieţașul ăsta?
[Ciorchină]: Nu știu, nu l-am mai văzut pe la noi prin sat niciodată.
[Cipollino]:
Eu sînt Ceapă sau Cipollo
Și-am studiat pe-al meu răzor
După multă osteneală
Absolvii înalta școală
A știinţei cepelor.
Iar acum în lumea largă
Să colind eu m-am decis
Plec din casa mea natală,
Plec din casa mea natală,
[Tărtăcuţă, Ciorchină]: Unde? Unde?
[Cipollino]: Zău, nu știu precis!
De părinţi, de fraţi, de brazdă
Mă despart cu greu
Dar, cu bine Cipolluco,
Cippolleto, Cipolloto
Am pornit pe drumul meu.
Dar, cu bine Cipolluco,
Cippolloto, Cipollito
Am pornit pe drumul meu.
[Tărtăcuţă]: – Hahaha, bravo Cipollino, bravo! Dar ce cauţi tu pe meleagurile noastre?
[Cipollino]: Să vezi, moșule. Locuiam cu tata și cu fraţii mei la marginea orașului. Sîntem o familie numeroasă: Cipollino, Cipolleto, Cipolloto, Cipolluca, Cipolloco, ăștia sînt fraţii mei. Avem cele mai potrivite nume precum se cuvine într-o familie onorabilă de cepe. Oricine știe însă, că unde e ceapă sînt și lacrimi. Într-o zi se abătu pe meleagurile noastre însuși cîrmuitorul ţării, Prinţul Lămîie, cu numeroasa lui suită de Lămîi și Lămîioare. Lumea toată a dat năvală pe străzi să vadă sus-pusa familie. Atunci, nu știu cum s-a brodit, că la înghesuială bietul taică-meu l-a călcat pe Prinţul Lămîie pe degetul cel mare de la piciorul stîng. Oaa, să-l fi auzit pe Prinţ cum se mai văicărea, de parcă-l tăia cineva de viu. Taică-meu fu înconjurat pe dată de străjeri. I-au pus cătușe de fier și l-au dus la închisoare.
[Ciorchină]: Cine i-a mai născocit și pe prinţii ăștia?!
[Tărtăcuţă]: Off, naiba știe, păcatele mele.
[Cipollino]: Cînd eram mai mic tata îmi spunea: «Ascultă Cipollino, cînd vei fi mare să te duci în lumea largă.» «Pentru ce, tată?» îl întrebam eu. «Eh,
mai tîrziu ai să-ţi dai seama», îmi spunea el. Și iată-mă pornit la drum.
[Tărtăcuţă]: Aha! Vasăzică așa stau lucrurile.
[Cipollino]: Da.
[Tărtăcuţă]: Eh, atunci bine că ai venit la noi. Uite, pe mine mă cheamă Tărtăcuţă…
[Cipollino]: …Da?
[Tărtăcuţă]: Oamenii din sat mă strigă moș Tărtăcuţă, iar despre căsuţa mea, asta de aici, pe care o vezi… copiii mi-au făcut un cîntec. Ia ascultă
[Cipollino]: Ia să-l ascultăm.
[Tărtăcuţă]:
Tărtăcuţă a-l nostru
Și-a clădit o casă
Vai cît e de strimtă
Vai cît e de joasă
Tărtăcuţă-și ţine
Capu-n dormitor
Și-n bucătărie
Mîna și-un picior
Și-n bucătărie
Mîna și-un picior.
Dar lui nici nu-i pasă
Că-i așa micuţă
Fiindcă locuiește
Singur Tărtăcuţă
Ghemuit el șade
Ca un șobolan
Că altfel îi iese
Capul prin tavan
Că altfel îi iese
Capul prin tavan.
[Tărtăcuţă]: Și cu toate că-i așa de mică eu sînt fericit în căsuţa mea.
[Ciorchină]: Ai dreptate, cumetre Tărtăcuţă.
[Cipollino]: Tata mi-a spus într-o zi că palatele cele mari în care trăiesc prinţii cu prinţele lor sînt făcute de noi, oamenii săraci, și că tocmai noi nu avem dreptul să locuim în ele.
[Ciorchină]: A avut dreptate tatăl tău, Cipollino. Și eu lucrez pentru prinţesa care stăpînește pămînturile astea. Îi fac cei mai frumoși pantofi și nici măcar nu mi-i plătește, zice că în schimbul pantofilor pe care îi fac am dreptul să respir aerul din ţara ei.
[Cipollino]: Aa, dumneata ești cizmar?
[Ciorchină]: Bineînţeles, Cipollino, sînt Chiorchină cizmarul:
Mă cunoaște orișicine
Sînt cizmar aici în sat
Gîrbovit de ani de zile
La pantofi pingele bat
Toc, toc, toc, mai des, mai rar
Și pantofii eu repar
Toc, toc, toc, mai des, mai rar
Și pantofii eu repar
De cînd m-am născut pe lume
Nu știu să fi fost bogat
Ghete noi, nici haină nouă
Niciodată n-am purtat
Toc, toc, toc, mai des, mai rar
Și pantofii eu repar
Toc, toc, toc, mai des, mai rar
Și pantofii eu repar
Eu din zori muncesc într-una
Fiindcă-așa sînt învăţat
Eu nu zac în trîndăveală
Ca signorii din palat
Toc, toc, toc, mai des, mai rar
Și pantofii eu repar
Toc, toc, toc, mai des, mai rar
Și pantofii eu repar.
[Ciorchină]: Și dacă ai vedea ce pantofi frumoși știu să fac…
[Cipollino]: Nene Chiorchină, nu vrei să-mi faci și mie niște ghete frumoase?
[Ciorchină]: Eh, ţi-aș face eu dar n-am voie să lucrez decît pentru contesa Vișina, stăpîna noastră.
[Cipollino]: Dar dacă mi-i lucrezi pe ascuns?
[Ciorchină]: Eh, pe ascuns mai merge. Am să-ţi fac niște ghete… Am să le lucrez noaptea și am să le ascund bine de signior Pătlăgea.
[Cipollino]: Dar cine-i signior Pătlăgea?
[Ciorchină]: E un om rău în slujba contesei Vișina. El strînge birurile, vai de capul nostru…
[Tărtăcuţă]: Vai, dar pe cine văd venind… Vorbești de lup și lupu-i la ușă!
[Ciorchină]: Da, da, e signior Pătlăgea. Vine iar la noi în sat. Ce-o mai fi vrînd… Ce năpastă, ce năpastă…
[Tărtăcuţă]: Ne-am dus pe copcă…
[Pătlăgea]:
Ihaha și hău, hău, hău
Trec pe drum cu tămbălău
Ihaha și hău, hău, hău
Trec pe drum cu tămbălău
Toţi se-nchină-n faţa mea
Sînt signiorul Pătlăgea
Ihaha și hău, hău, hău
Trec pe drum cu tămbălău
Ihaha și hău, hău, hău
Trec pe drum cu tămbălău
Ca să știe fiecare
C-am ieșit eu la plimbare
Ihaha și hău, hău, hău
Trec pe drum cu tămbălău
Ihaha și hău, hău, hău
Trec pe drum cu tămbălău
Intru-n orice curte vreau
Orice-mi place pot să iau
Ihaha și hău, hău, hău
Trec pe drum cu tămbălău
Ihaha și hău, hău, hău
Trec pe drum cu tămbălău.
[Cipollino]: Eh, dar ăsta cine mai e?
[Ciorchină]: Vai, e vechilul contesei Vișina, stăpîna noastră de la castel. Ascunde-te repede Cipollino.
[Cipollino]: Nici prin gînd nu-mi trece. Doar nu i-am făcut nimic rău
[Pătlăgea]: Ia ascultă Tărtăcuţă! Cum ai cutezat, tîlharule? Cum ai cutezat, banditule?
[Tărtăcuţă]: Vai, vai, cu ce m-am făcut vinovat, excelenţă?
[Pătlăgea]: Cu ce te-ai făcut vinovat?! Mai și întrebi? Cine a clădit casa asta pe moșia contesei văduve Vișina? Îţi arăt eu ţie să calci legea și să
obijduiești o biată văduvă, pe nefericita noastră contesă!
[Tărtăcuţă]: Alteţa voastră, vă asigur că încuviinţarea pentru a-mi construi căsuţa mi-a dat-o însuși contele Vișină.
[Pătlăgea]: Contele Vișină, ha? Sînt treizeci de ani de cînd se odihnește sub pămînt contele, fie-i ţărîna ușoară! Ce mai tura-vura, în numele legii,
trebuie să părăsești fără zăbavă această șandrama.
[Tărtăcuţă]: Să vedeţi, alteţă. Adevărul este că…
[Pătlăgea]: Ce te-a apucat cu adevărul? Trebuie să pleci din casă, ai înţeles?
[Cipollino]: Banditule, tîlharule, ia seama să nu pleznești de răutate!
[Pătlăgea]: Ce? Ce? Hop-hop? Cine a rostit cuvintele acestea?
[Tărtăcuţă]: Nu știu, nu știu, signor Pătlăgea.
[Pătlăgea]: Dar în spatele tău cine se ascunde?
[Tărtăcuţă]: Nimeni.
[Pătlăgea]: Aha, ai apărut! Vino încoace, drăguţule. Să te văd mai bine, mogîldeaţă. De unde ai apărut și cine ești?
[Cipollino]: Sînt student!
[Pătlăgea]: Nu mai spune! Și ce anume studiezi?
[Cipollino]: Studiez năravurile tîlharilor, excelenţa voastră. Chiar acum, de pildă, am dat peste unul din ei.
[Pătlăgea]: Cine e? Care e? Arată-mi-l și mie!
[Cipollino]: Bucuros, excelenţă. N-aveţi decît să priviţi în această oglinjoară.
[Pătlăgea]: Ia, păi … ăsta sînt eu. Ahhh, așa vasăzică, îţi baţi joc de mine?! Stai că te învăţ eu minte! Îţi smulg tot părul din cap!
[Cipollino]: Așa, așa, trageţi mai tare, excelenţă, trageţi, trageţi!
[Pătlăgea]: Aoleu! Mă ustură ochii! Au! Ce mă înţeapă atît de rău la ochi? Blestemăţie, așa ceva nu mi s-a mai întîmplat. Să plîng din cauza unui
băieţel jerpelit cînd m-am apropiat de el și l-am tras de păr… Cine ești, zgîtie usturătoare?
[Cipollino]: Sînt băiatul Ceapă și oricine știe că unde-i ceapă sînt și lacrimi.
[Pătlăgea]: Ăh, ceapă? Vai, mi-e rău. Mi-e rău. Nu pot să sufăr ceapa. Plec, plec chiar acum. Iar tu, Tărtăcuţă, ia seama, ai primit înștiinţarea. Cară-te de aici fără zăbavă. În căsuţa asta va sta de-acum înainte dulăul meu… El și-o va păzi cu strășnicie! Mastino!! Unde ești, Mastino?
[Mastino]: Hau-hau-hau-hau.
[Pătlăgea]: Vino încoace!
[Mastino]: Hau, hau, m-ai chemat stăpîne?
[Pătlăgea]: Mastino, să mă slujești cu credinţă că de nu…
[Mastino]: Hau, hau. Ai încredere stăpîne. O păzesc cu grrrijă!
[Pătlăgea]: Cu tine alături sătenii îmi vor ști și mai mult de frică.
[Tărtăcuţă]: Dar eu ce mă fac, excelenţă? Unde mă duc?
[Ciorchină]: Bietul Tărtăcuţă, ce face el fără casă?
[Pătlăgea]: Asta nu mă privește! Dacă însă ţii cu tot dinadinsul să ai un adăpost pot să-ţi ofer un apartament la ÎNCHISOARE! Iar tu, pușlama, ai să
plătești scump pentru lacrimile mele. Mă duc…
[Ciorchină]: Ești curajos, flăcăiașule, ţi-o jur pe calapoadele mele. Ţi-am spus doar sînt Ciorchină, cizmarul. În sfîrșit, s-a găsit un viteaz care să-l facă să plîngă pe însuși cavalerul Pătlăgea… Dar uite-l pe vioristul nostru, Pară-Pară.
[Pară-Pară]: Unde-i viteazul despre care vorbeai?
[Ciorchină]: Bună ziua, Pară-Pară. Viteazul? Uite-l. Îl cheamă Cipolino.
[Pară-Pară]: Dă-mi mîna, tinere erou. Sînt muzicant. Și numele meu e Pară-Pară.
[Cipollino]: Dar de ce de două ori Pară?
[Pară-Pară]: E cît se poate de simplu. În primul rînd, eu însumi sînt Pară. Și-n al doilea rînd, vioara mea e făcută din jumătate de pară coaptă.
[Cipollino]: Aa, atunci nu ești decît o pară și jumătate.
[Pară-Pară]: Ehhee, ce cap are flăcăiașul ăsta, socotește ca un profesor. Ai dreptate. Este o pară și jumătate. Cu toate astea eu mă numesc Pară-Pară. Să fie socoteala rotundă.
[Cipollino]: Două pere. Iată de ce roiesc muștele în jurul dumitale. Perele sînt dulci și muștele asta caută.
[Pară-Pară]: Să nu te miri, prietene, dar eu m-am și obișnuit să le simt roind în jurul meu.
[Cipollino]: Asculţi, Pară-Pară?
[Pară-Pară]: Ce mai e, Cipolino?
[Cipollino]: Nu ţi-e teamă cînd vine toamna?
[Pară-Pară]: De ce să-mi fie teamă?
[Cipollino]: Pentru că toamna perele se coc și s-ar putea să cazi în cap.
[Pară-Pară]: Tare-ţi mai place să te ţii de glume, Cipollino. Ia să-ţi cînt eu ceva din vioara mea făcută dintr-o jumătate de pară.
Eu sînt Pară-Pară
Viorist vestit
Din zori pînă-n seară
Cînt necontenit
Din zori pînă-n seară
Cînt necontenit
Și cînd vine seara
Mă cuprind fiori
Eu nu-mi las vioara
Și cînt pînă-n zori
Eu nu-mi las vioara
Și cînt pînă-n zori
Mmm mmm mmm
Eu nu-mi las vioara
Și cînt pînă-n zori.
[Mastino]: Hau, hau, hau, cine mă trezește din somn?
[Tărtăcuţă]: Sssst! S-a trezit dulăul lui signior Pătlăgea.
[Cipollino]: Ohoho, staţi să vedeţi ce păcăleală îi trag eu îndată. Care dintre voi are tabac de tras pe nas?
[Ciorchină]: N-avem.
[Tărtăcuţă]: Noi nu tragem tabac.
[Ciorchină]: Am eu o doftorie care te adoarme
[Cipollino]: Uhh! Foarte bine, dă-o încoace. Și-acum, vă rog să plecaţi cu toţi de aici. O scot eu singur la capăt cu acest paznic lăţos. Hai, plecaţi,  plecaţi…
[Mastino]: Uf! Uf, ce arrrșiţă. Dar ce-oi fi mîncat eu în zorrri? Un foc mi-arrrde gîtlejul. Bine ar fi să găsesc o sticlă de suc de porrrtocale… Ei, băieţele, ce-ai în sticla aceea?
[Cipollino]: Apă rece. Aa, ce bună e apa rece de izvor. Să mai beau puţin din ea. Uuu, ce bună și rece e!
[Mastino]: Ia te uită! Spune-mi, cum se face că bei și totuși sticla rămîne plină?
[Cipollino]: E o sticlă fermecată. Nu se golește niciodată.
[Mastino]: Nu-mi dai să trag și eu o dușcă?
[Cipollino]: Numai o dușcă? Bea cît îţi poftește inima. Ia-o!
[Mastino]: Merrrsi. Ahh, gîl… gîl… gîl… uite că am băut-o toată. Și tu ziceai că e… ohh… că e fer- … oah… ferme- … Sforrr.
[Cipollino]: Hei, veniţi. Veniţi încoace, hei, moș Tărtăcuţă și tu Pară-Pară și voi ceilalţi, veniţi, veniţi, veniţi.
[Pară-Pară]: Acum nu-l va trezi nici cîntecul viorii mele.
[Cipollino]: Nici zece tunuri. Așa că să-l lăsăm să doarmă și să pornim la treabă. Trebuie să ascundem căsuţa.
[Ciorchină]: Are dreptate. Să ducem căsuţa în pădure. S-o ascundem în rîpă.
[Tărtăcuţă]: Vai, dar nu se va strica acolo? Nu va prinde mucegai?
[Cipollino]: Nici vorbă de așa ceva.
[Ciorchină]: Atunci să punem mîna cu toţii și s-o ducem.
[Cipollino]: La pădure, haideţi la pădure…
 *
[Pătlăgea]: Ce-i asta? Nu mai e căsuţa. Unde-o fi? Dar cîinele unde-i? … Iacătă-l, s-a întins cît e de lung și sforăie… Ei, signor Mastino! Trezește-te!
Vino-ţi în fire, trîntore!
[Mastino]: Hau, hau, hau… cine mă îmbrrrîncește?
[Pătlăgea]: Eu, signor Pătlăgea, bună-dimineaţa!
[Mastino]: Hrrr, cum ai îndrăznit să mă tulburrri?
[Pătlăgea]: A dispărut căsuţa. Nu mai e căsuţa.
[Mastino]: Cum așa? Adevărrrat? Sînt pierrrdut.
[Pătlăgea]: Lasă că ţi-arăt eu ţie!
[Mastino]: Au, au, au, au!
*
Și-așa l-a păcălit Cipollino pe dulăul Mastino. Și-a salvat căsuţa cumătrului Tărtăcuţă, pe care au dus-o cu toţii în pădure și au ascuns-o bine, bine de
tot ca să n-o poată găsi signor Pătlăgea. Dar nici signor Pătlăgea, care era un om rău și răzbunător, n-a stat cu mîinile în sîn. Nu! A plecat repede la palatul contesei Vișina, stăpîna lui ca să-i povestească tot ce s-a întîmplat. Și-n timp ce Pătlăgea se grăbea să ajungă,Vișina îl aștepta la palat și petrecea cu suita ei, servită de Căpșunica, o fata tare drăguţă și bună la suflet.
[Vișina]: Căpșunica!
[Căpșunica]: Sînt aici contesă Vișina!
[Vișina]: Ai grijă ca toţi musafirii să fie bine serviţi la masă!
[Căpșunica]: Am înţeles, excelenţa voastră.
[Vișina]: Mărite prinţ Lămîie, vizita pe care ne-o faci ne umple de bucurie. Ridic acest pahar în sănătatea luminăţiei tale.
[Curteni]: Ura! Ura! Să trăiască și să îngălbenească prinţul Lămîie!
[Lămîie]: Dragă, dragă contesă Vișina. Am venit să-ţi vizitez palatul și să mă plimb prin parcul dumitale minunat pentru că-n palatul meu mor de
plictiseală. Aici, însă, mă simt bine și mă înveselesc împreună cu toţi curtenii signoriei tale. Ridic paharul pentru bogăţiilor noastre pe care trebuie să le stăpînim în vecii vecilor.
[Curteni]: Ura, ura!
[Pătlăgea]: Prinţ Lămîie, contesă Vișina…
[Vișina]: Ce-i signor Pătlăgea? Ai fugit de gîfîi așa? Mi-aduci vești rele?
[Pătlăgea]: Da, signora.
[Vișina]: Spune odată!
[Pătlăgea]: Casa lui Tărtăcuţă…
[Vișina]: Ei, ce-i cu ea?
[Pătlăgea]: A dispărut!
[Curteni]: Cum așa?
[Vișina]: Să dispară o casă? N-am auzit. Și Mastino, ce-a păzit?
[Pătlăgea]: Cînd vă spun c-a dispărut. A furat-o nemernicul ăla de Tărtăcuţă împreună cu alţi săteni și au ascuns-o.
[Vișina]: Unde?
[Pătlăgea]: Păi tocmai asta-i nenorocirea, nu știu unde. Am căutat-o peste tot dar în zadar. Nu e și nu e!
[Vișina]: Și ce măsuri ai luat, signor Pătlăgea?
[Pătlăgea]: Ce măsuri am luat?! Oo, am arestat pe toţi sătenii.
[Curteni]: Bine, foarte bine.
[Vișina]: Și mai departe?
[Pătlăgea]: Și i-am vîrît pe toţi în subteranele castelului încuiindu-i bine.
[Vișina]: Bravo, signor Pătlăgea. Ai procedat așa cum trebuia. Să-i ţii acolo pînă vor spune unde au ascuns casa lui Tărtăcuţă. Să nu le dai nici mîncare, nici apă…
[Pătlăgea]: Am înţeles, contesă, dar… mai e ceva.
[Vișina]: Ce mai e?
[Pătlăgea]: Eu știu cine a pus la cale totul și cine l-a păcălit pe dulăul Mastino adormindu-l cu o băutură otrăvitoare.
[Curteni]: Cine? Cine?
[Pătlăgea]: Un băieţel, Cipollino.
[Lămîie]: Cipollino?
[Pătlăgea]: Da, măria ta!
[Lămîie]: Ăsta trebuie să fie băiatul lui Cipollone pe care l-am vîrît în închisoare.
[Pătlăgea]: Nu știam cine-i Cipollino, prinţe Lămîie.
[Vișina]: Și… pe Cipollino nu l-ai prins?
[Pătlăgea]: Nu, signora contesa, mi-a scăpat, împieliţatul!
[Vișina]: Să-l prinzi imediat și să-l aduci aici. Își va primi pedeaspa, nemernicul. Să îndrăznească… un băieţel să păcălească pe dulăul Mastino, cîinele meu de încredere. Du-te, signor Pătlăgea și caută-l pe Cipollino. Să nu te întorci fără el, m-ai înţeles?
[Pătlăgea]: Da, signora Vișina. Mă duc să-l aduc pe Cipollino.
*
În acest timp, Vișinel, un băieţel orfan pripășit pe la castelul contesei Vișină se plimbă prin grădina castelului și e tare supărat. Vorbește singur. Să vedem ce spune Vișinel:
[Vișinel]: De ce nu m-or fi lăsînd și pe mine să merg la școală cu copiii din sat? N-am voie nici să privesc peste zidurile castelului. Stau singur,
singurel. Uneori, aș vrea să vorbesc cu peștișorii din bazin, offf, dar nici cu ei nu am voie. Mă plictisesc de moarte. Contesa Vișina zice că nu se poate ca eu, Vișinel care trăiesc la curte să mă amestec cu copiii ţăranilor și să stau în aceeași bancă cu ei. Dar de ce? Eu nu sînt tot copil? … Ahh, dar ce văd? Peste zid a sărit cineva. Un băiat și o fetiţă. Parcă se feresc să nu fie văzuţi… Hei, copii, cine sînteţi?
[Cipollino]: Șșhhhh… sst. Eu sînt Cipollino.
[Ridichiuţa]: Și eu Ridichea, sînt fata gunoierului din sat.
[Vișinel]: Dar noi n-avem gunoi în palat.
[Cipollino]: Oho, aveţi destul, dar nu pentru asta am venit.
[Vișinel]: Atunci pentru ce? … Aaaa, dar eu n-am voie să intru în vorbă cu copiii din sat, nu, nu.
[Cipollino]: Păi, ai și vorbit cu noi.
[Vișinel]: Da, aveţi dreptate. De Cipollino am mai auzit parcă.
[Cipollino]: Dar tu cine ești?
[Vișinel]: Vișinel. Locuiesc aici la curte.
[Cipollino]: Și de unde ai auzit de mine?
[Vișinel]: De unde…? De unde…? Ahaha, de la signor Pătlăgea.
[Cipollino]: Îmi închipui ce-ai auzit de la Pătlăgea. Nu putea să spună nimic bun despre mine.
[Vișinel]: Așa e. Pătlăgea vorbește de rău pe toată lumea dar tocmai de aceea am presupus că trebuie să fii un băiat cumsecade. Și văd că n-am
greșit.
[Cipollino]: Ce bine-mi pare, Vișinel. Să spunem acum și noi pentru ce am venit aici la palat. Am venit să-i ajutăm pe prietenii noștri din sat, pe moș
Tărtăcuţă, pe lăutarul Pară-Pară, pe cizmarul Ciorchină și pe mulţi alţii. I-a închis signor Pătlăgea în subterană. Vrei să ne ajuţi?
[Vișinel]: Vreau!
[Cipollino]: Știi unde se află cheia de la subterană?
[Vișinel]: E la Pătlăgea. O poartă mereu cu dînsul.
[Cipollino]: Trebuie neapărat să facem rost de cheie.
[Vișinel]: Vai, ferește, vine Mastino. Și Pătlăgea.
[Mastino]: Hau, hau, hau
[Pătlăgea]: Acum nu-mi mai scapi, Cipollino.
[Ridichiuţa]: Pătlăgea, Mastino, nu vă atingeţi de el. Mastino, dulăule, lasă-l.
[Cipollino]: Fugi, Ridichiușo, fugi, fugi, fugi.
[Pătlăgea]: Aha, te-am prins Cipollino. Îl ţii bine, Mastino?
[Mastino]: Hau, hau. Îl ţin zdrrravăn.
[Pătlăgea]: Fetiţa unde-i?
[Mastino]: L-ai văzut? A fugit.
[Pătlăgea]: Ţine-o bine măcar pe haimanaua asta.
[Mastino]: Nu mai scapă el teafăr din labele mele.
[Vișinel]: Nu vă rog. Nu faceţi una ca asta. Nu vă atingeţi de Cipollino. Sîntem prieteni. Daţi-i drumul!
[Pătlăgea]: Nici prin gînd nu-mi trece. Dimpotrivă. Ca să-i arăt cît de mult îl îndrăgesc îl voi închide în cea mai întunecoasă hrubă a subteranei. Du-l de aici, Mastino. A sosit ceasul răfuielii.
Zadarnice fură lacrimile. Zadarnic și rugăminţile lui Vișinel. Pătlăgea, cavalerul cel hain, îl închise pe Cipollino în cea mai întunecoasă hrubă a castelului. Cred că v-aţi dumirit pînă acum că toate aceste locuri îi aparţineau contesei Vișina. Ea era stăpîna satului, a castelului, a moșiilor și chiar a bisericii cu clopotniţa ei înaltă. Cred că vă daţi seama de primejdia ce-l paște pe Cipollino, și desigur, vă întrebaţi ce soartă-l așteaptă. Cum vor sfîrși toate astea? Vor putea să-l ajute  prietenii săi pe bietul Cipollino? Hruba întunecoasă în care a fost aruncat e în adîncul pămîntului. Poarta ferecată e încuiată iar cheia păzită cu strășnicie. Da, e vai și amar de sărmanul Cipollino. În hruba în care zace nu pătrunde nici un sunet, nici o rază de lumină, doar pe la colţuri se aud șoarecii mișunînd prin întuneric. Ce-o fi făcînd Cipollino?
[Cipollino]: Ei, de data asta ai izbutit să pui mîna pe mine, signor Pătlăgea. Hm, dar să nu crezi că m-am speriat și că stau aici vărsînd șiroaie de
lacrimi. Să nu-ţi închipui că sînt gata să-ţi cer iertare, în genunchi. Oh, nu. Degeaba te mîngîi cu aceste gînduri… Vai… un șoarece… a trecut peste
piciorul meu. Oh, cît de mulţi sînt… Aoleu… uite și șobolani… groapa asta neagră e cel mai potrivit loc pentru șobolani și șoareci. Se simt ca la ei
acasă. Aha, lasă că-i bag eu în sperieţi. Îndată o să dea ochii, drăgălașii de ei, cu signora Pisica. MIIIAU… MIAAAU… MIAUUU… hehehe. S-au speriat, au luat-o la goană. MIAAAU… Hmm, prietenii mei mă așteaptă, și-au pus toată nădejdea în mine iar eu sînt prizonier ca și ei. Cine-i va ajuta? Cine-i va scăpa de aici? Hmm, ce-i de făcut? Ce-i de făcut? Trebuie să născocesc ceva. Dar ce anume? Ce? … Vine cineva. Îl aud cum se tîrăște. Cine-o
fi? Prieten sau dușman?
[Cîrtiţa]: Dracu’ știe unde-am nimerit. Eh, e cineva aici? Of-of-of-of, e prea multă lumină, nu văd nimic.
[Cipollino]: Zice că-i prea multă lumină și-n hruba asta e întuneric beznă. Cine-o fi?
[Cîrtiţa]: Parcă aud pe cineva vorbind. Cine e?
[Cipollino]: Eu. Sînt Cipollino. Dar dumneata cine ești?
[Cîrtiţa]: Eu?
Eu sînt cîrtiţa și-ntr-una
Eu pămîntul scormonesc
Nu văd soarele, nici luna
Vi de vînt nu mă feresc,
Galerii îmi sap cu droaia,
Și prin ele merg mereu,
Și nici nu pătrunde ploaia
Pînă în subsolul meu.
Eu sînt cîrtiţa și cine
Oare nu m-a cunoscut
Toţi au auzit de mine…
[Cipollino]: Dar puţini te-au și văzut. Ah, vasăzică ești cumătra Cîrtiţa. Ce bine-mi pare că te-am întîlnit. Am mare nevoie de tine.
[Cîrtiţa]: Și eu am auzit de numele tău, Cipollino.
[Cipollino]: Cuuum?
[Cîrtiţa]: Știi, săpînd o nouă galerie sub pămînt, chiar asta prin care am ajuns aici, am deslușit acolo niște glasuri.
[Cipollino]: Niște glasuri? Acolo în dreapta?
[Cîrtiţa]: Da, am auzit pe cineva oftînd și glăsuind: «Unde-o fi Cipollino al nostru? De-ar veni mai curînd să ne scape de aici.»
[Cipollino]: Dragă Cîrtiţă, să-ţi spun tot adevărul. Glasurile pe care le-ai auzit sînt ale prietenilor mei închiși în hrubă de către cavalerul Pătlăgea.
[Cîrtiţa]: Vai, iarăși hainul de Pătlăgea. Am eu o veche răfuială cu el. A omorît cu bastonul pe bunica mea, Bătrîna Cîrtiţa. E un ucigaș, un nelegiuit
[Cipollino]: Acum a aruncat în temniţă niște nevoiași care n-au nici o vină. Trebuie să îi scot de aici.
[Cîrtiţa]: Și, ai nevoie de ajutorul meu?
[Cipollino]: Întocmai. Fii atît de bună să sapi o galerie într-acolo. Te rog din suflet, sapă mai departe, trebuie neapărat să ajung la prietenii mei, laolaltă ne va fi mai ușor să ne recăpătăm libertatea.
[Cîrtiţa]: Bine Cipollino. Mă învoiesc.
[Cipollino]: Îţi mulţumesc.
[Cîrtiţa]: Voi săpa o galerie care te va duce drept la prietenii tăi.
[Cipollino]: Cîrtiţă dragă, îţi sînt atît de recunoscător. Dă-mi voie să te sărut.
[Cîrtiţa]: Ei lasă, nu vezi ce murdară sînt!? Sînt plină de pămînt. Așteaptă-mă aici. Mă duc să sap galeria.
[Cipollino]: Ce fericire, nici nu-mi vine a crede că-mi voi revedea în curînd prietenii, că vom fi iar împreună. Ah, Cîrtiţă dragă, ai venit la vreme.
Parcă-l văd pe bătrînul Tărtăcuţă cum oftează și spune de zor: «Vai, căsuţa mea, sărmana mea căsuţă», iar Pară-Pară, să nu-i fi mîncat șoarecii vioara, și cizmarul Ciorchină e acolo. Nici prin gînd nu le trece că sînt atît de aproape de ei. Ah, de-ar veni mai iute Cîrtiţa, mai iute.
[Cîrtiţa]: Cipollino, Cipollino? Cipollino, unde ești? Cipollino! Nu văd nimic.
[Cipollino]: Sînt aici. Sînt aici.
[Cîrtiţa]: Am terminat. Galeria e săpată.
[Cipollino]: Acum pot să merg la prietenii mei?
[Cîrtiţa]: Altminteri pentru ce m-am ostenit?! Hai după mine, nu-ţi fie teamă.
[Cipollino]: Rămîi cu bine, hrubă. Signor Pătlăgea te va găsi goală, haha, ce mutră o să facă.
*
[Vișinel]: Căpșunico, asta-i camera lui signior Pătlăgea?
[Căpșunica]: Da, asta e, Vișinel.
[Vișinel]: Deși trăiesc în palat, eu n-am intrat niciodată aici. Tu cunoști toate camerele palatului?
[Căpșunica]: Sigur că da. De cînd am intrat în serviciul doamnei contese Vișina am învăţat  toate cotloanele. Pînă și beciul. Ce-o fi cu bietul Cipollino?
[Vișinel]: Da, signior Pătlăgea l-a închis într-o hrubă și mai adîncă decît aceea unde i-a aruncat pe oamenii din sat. Ce-ar fi, Vișinel să te rogi de contesa Vișina să-i dea drumul lui Cipollino.
[Vișinel]: Mama mea adoptivă?
[Căpșunica]: Da
[Vișinel]: Ah, dar e tot atît de rea ca și signor Pătlăgea… Cum facem cu cheia?
[Căpșunica]: Cheia o ţine signor Pătlăgea într-unul din pantofii lui. Îl așteptăm și cînd adoarme i-o luăm și deschidem subterana.
[Vișinel]: Și cu Cipollino? El e aruncat în altă hrubă.
[Căpșunica]: Vom vedea noi pe urmă ce vom face și cu Cipollino… Ssst! Vine signor Pătlăgea. Să ne ascundem după perdeaua asta. 
[Pătlăgea]: Ha, ha, așa. Pe săteni i-am închis, pe Cipollino îl ţin ascuns bine, acum pot să fiu liniștit. Hm, nu degeaba sînt eu signor Pătlăgea. Iar
stăpîna mea, contesa Vișina e foarte mulţumită de serviciile mele. De mîine am să pun noi biruri pe locuitorii din Ţara Legumelor și Fructelor. Eh, dar
dacă Vișina este stăpînă peste pămînt, atunci e și stăpîna aerului. De aceea, voi pune pe ţărani să plătească biruri dacă răsuflă mai adînc… Dar dacă Vișina este stăpîna aerului e și stăpîna ploii. De mîine voi pune biruri pentru ploaie domoală sau ploaie cu găleata, ba chiar pentru trăznete, fulgere și tunete. Ahh, ce somn m-a apucat așa dintr-o dată. Am să adorm imediat. Am să a-a-adorm ime-diat… Sforr…
[Vișinel]: Era să mor de frică.
[Căpșunica]: Și mie mi-era teamă pentru tine.
[Vișinel]: O fi dormind?
[Căpșunica]: Nu-l auzi?!
[Vișinel]: Ce ne facem dacă se trezește?
[Căpșunica]: Aș, nici cu tunul nu-l trezești. Trebuie să-i scoatem pantofii.
[Vișinel]: De ce?
[Căpșunica]: Ţi-am spus doar. Cheia o ţine în pantof.
[Vișinel]: În care?
[Căpșunica]: Nu știu… Va trebui să-i scoatem amîndoi pantofii. Așa… încet… am scos primul pantof… Acum și pe celălalt! Uite-o! Dă-o încoace.
Acum repede, hai să-i salvăm pe cei închiși.
[Vișinel]: Hai să fugim.
 
[Vișinel]: Oameni buni, sînteţi liberi!
[Cipollino]: Vișinel!
[Vișinel]: Cum? Și tu Cipollino? Și tu ești aici?
[Căpșunica]: Noi credeam că te-au închis într-o hrubă mai adîncă.
[Cipollino]: Chiar acolo m-a închis dar am venit aici printr-o galerie săpată de mătușa Cîrtiţă.
[Vișinel]: Ce bine-mi pare Cipollino. Haideţi acuma cu toţii să plecăm de aici pînă nu se trezește signor Pătlăgea.
[Cipollino]: Haideţi, sîntem gata. Haide moș Tărtăcuţă, și dumneata Pară-Pară, și dumneata cumetre Ciorchină și voi toţi ceilalţi, sîntem liberi!
[Pătlăgea]: Sforr… sforr…
[Căpșunica]: Acum să-i punem cheia înapoi în pantof signorului Pătlăgea.
[Vișinel]: Așa, încet, încet, fii atentă.
[Pătlăgea]: Sforr, sffforr… Ahh… dar am dormit destul. Ia să mă scol și să vedem ce-i cu prizonierii mei. Pînă nu-mi spun unde au ascuns casa lui
Tărtăcuţă nu le dau drumul nici în ruptul capului.
[Vișina]: Poftiţi, poftiţi, prinţe.
[Pătlăgea]: Aaa, doamna contesă Vișina și prinţul Lămîie! Ce onoare! Poftiţi, poftiţi… poftiţi.
[Vișina]: Signor Pătlăgea, prinţul Lămîie a vrut să vină personal în apartamentul dumitale ca să-ţi dea un înalt titlu de nobleţe pentru că i-ai arestat pe săteni și pe Cipollino.
[Pătlăgea]: E prea mare cinste pentru mine!
[Lămîie]: Apropie-te. Te fac… Mare Cavaler de Pătlăgea.
[Pătlăgea]: Sînt cel mai fericit muritor, înălţimea voastră!
[Vișina]: Ce favoare!
[Pătlăgea]: Voi fi întotdeauna cel mai devotat servitor al înălţimilor voastre.
[Vișina]: Ei și acum aș vrea să-i cunosc eu însămi pe prizonieri.
[Pătlăgea]: Cum dorește înălţimea voastră.
[Vișina]: Să mergem deci la ei și să-i cercetăm. Prinţul Lămîie ne va însoţi.
[Lămîie]: Bineînţeles contesă. Vreau să-l văd și eu pe Cipollino acela, pe Cipollino al cărui tată l-am arestat eu.
[Pătlăgea]: Îmi iau cheile și mergem.
[Vișina]: Să mergem.
*
[Vișina]: Ce întuneric e.
[Pătlăgea]: Poftiţi, poftiţi. Prizonierii sînt aici în subterana asta.
[Vișina]: Aici? Dar nu văd pe nimeni!
[Pătlăgea]: Hm, hm, nu mai înţeleg nimic, contesă. Eu aici i-am vîrît pe toţi.
[Vișina]: Signor Pătlăgea! Îţi baţi joc de noi?! Unde-s prizonierii?
[Pătlăgea]: Mmm, eu știu?! Nu mai știu nimic…
[Cipollino]: Așa! Am închis-o tocmai la timp.
[Vișinel]: Bravo Cipollino. I-am prins pe toţi ca-ntr-o cursă.
[Vișina]: Daţi-ne drumul! Sînt contesa Vișina!
[Lămîie]: Eu, prinţul Lămîie!
[Cipollino]: Puteţi să bateţi cît poftiţi signore și signora. Cipollino e mai deștept ca voi. Așa. Acum pun și lacătul… și să ne vedem cu bine, dacă veţi mai putea ieși de aici. Parcă te văd prinţe Lămîie cît de galben te-ai făcut de frică.
[Vișinel]: Iar tu, contesă Vișina trebuie să fii roșie de ciudă că ne-ai căzut în cursă.
[Cipollino]: În cursa pe care ne-au întins-o chiar ei.
[Tărtăcuţă]: Măi, măi, cît sînt eu de Tărtăcuţă, dar așa deștept ca Cipollino tot nu sînt.
[Pară-Pară]: Iar eu, Pară-Pară, oricît aș cînta de frumos din vioara mea tot nu i-aș fi putut ademeni pe domnii ăștia cum a făcut Cipollino.
[Cipollino]: Ehh, și acum să mergem să-i ducem înapoi căsuţa lui moș Tărtăcuţă. Așa. Apoi, vom alerga să-l eliberăm și pe tatăl meu din închisoarea unde l-a aruncat prinţul Lămîie.
[Toţi]: Da, da. Să-l salvăm pe cumătrul Cipollone, tatăl lui Cipollino.
[Vișinel]: Să-l salvăm! haideţi
[Cipollino]: Ehh, dar tu dulăule Mastino, ce faci aici?
[Mastino]: Hau, hau, prieteni, primiţi-mă la voi. La ei am avut parte numai de ocări și de bătaie.
[Cipollino]: Bine Mastino. Vei veni la noi în sat și vei păzi casa lui Tărtăcuţă.
[Mastino]: Voi veni și voi păzi casa lui moș Tărtăcuţă.
[Tărtăcuţă]: Dar cu castelul, ce facem?
[Cipollino]: Castelul? Castelul nu va mai fi castel! Aici va fi Palatul Copiilor. Vom avea o sală pentru tot felul de jocuri instructive, cinematograf, teatru de păpuși și, bineînţeles, o școală.
[Tărtăcuţă]: Și toţi copiii vor merge la școală. și tu Cipollino?
[Cipollino]: Da
[Tărtăcuţă]: Și tu Vișinel? Și Căpșunica și toţi copiii noștri.
[Vișinel]: Eu vreau să stau în bancă cu Cipollino.
[Cipollino]: Da, Vișinel, vei sta cu mine în bancă.
*
Și-așa s-a terminat această aventură, a lui Cipollino. Iar cînd a început școala, în prima zi, Profesorul a intrat în clasă, a privit spre copiii care îl așteptau nerăbdători și a zis:
[Profesorul]: Bună dimineaţa, copii!
[Copiii]: Bună dimineaţa!
Ș-apoi a întrebat pe băiatul din banca întîi:
[Profesorul]: Cum te cheamă?
[Cipollino]: Cipollino! Sînt băiatul lui Cipollone.
Sînt glumeţul Cipollino
Și-n Italia am crescut
Înfloresc în ea măslinii,
Portocalii și smochinii
Sub al soarelui sărut.
Am fost mulţi copii acasă
Și am dus-o greu
Cipolleto, Cipolluco,
Cipollato, Cipolloto
Și, cum știţi, la urmă eu.
Cipolleto, Cipolluca,
Cipollito, Cipolloto
Și, cum știţi, la urmă eu.
Autor: Gianni Rodari
Ilustratori: Dmitri Nepomniaschy, Olga Popugaeva, Margarita Bibilova




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.