Legenda licuricilor de Calin Gruia

Se spune că, scoborându-se odată bunul Dumnezeu din cer jos pe pământ, a luat cu sine şi vro câţiva îngeri ca să le arate şi lor lumea în care trăiesc pământenii.
Îngerii, umblând încolo şi-ncoace prin lumea largă, cât timp vor fi umblat, le plăcu tare mult de lumea pământenilor şi mai cu seamă unuia; aşa încât la despărţire începu a plânge cu hohot, de-i curgeau lacrimile vale.
După ce se depărtară de pământ, înălţându-se în sus către cer, Dumnezeu a întrebat ce au văzut ei mai frumos şi ce le-a plăcut pe pământ ?
Îngerii răspunseră că biserici frumoase, ori călugări îmbrăcaţi în haine potrivite, ori codru cu frunza verde, ori florile mirositoare, numai unul nu-i răspunse nimic, care sta trist şi îngândurat.
Mai în urmă, îl întrebă Dumnezeu şi pe acesta că pentru ce e atât de trist şi de ce nu răspunde nimic:
– Mi-e frică că mă vei certa rău ! îi răspunde îngerul.
– Nu-ţi fie teamă de nimic ! – îi zise Dumnezeu – căci de una şi aceeaşi soartă vă veţi bucura !
Îngerul, căzând în genunchi dinaintea lui Dumnezeu, cu ochii scăldaţi în lacrimi, îi zise:
– Doamne ! îs trist şi amărât de aceea că ochii unei pământene mi-au picat aşa de dragi, cât nu-i cale ca să-i mai uit vreodată, fiind aşa de frumoşi cum nu mai văzusem niciodată !
– Şi ai cui erau ? întrebă Dumnezeu.
– Ai unei păstoriţe ce păştea oi albe pe un câmp verde !
– Şi ai grăit ceva cu ea ? întrebă iarăşi Dumnezeu.
– Da ! căci îmi căzuse dragă – şi i-am spus că mi-aş da viaţa mea îngerească pentru ochii ei cei albaştri ca cerul înseninat !
Auzind Dumnezeu cele spuse, începu a se face îngândurat, şi din om cu faţa senină şi fruntea curată se prefăcu într-un noşneag cu fruntea toată creţe. Şi-apoi, cum mergeau aşa, nălţându-se cu toţii încetinel către scaunul cel dumnezeiesc, ajungând la marginea cerului, Dumnezeu îi opri în loc şi le zise:
– Ştiu că dacă veţi merge cu toţii în cer şi vă veţi întâlni cu ceilalţi îngeri, acolo veţi povesti despre lucrurile cele pământene şi fiindcă lucrul acesta nu-i iertat ca să le ştie şi cei din cer, acum vă opresc pe toţi aici !
Şi cum rosti cuvintele acestea, Dumnezeu i-a prefăcut pe toţi în stele luminoase, lucind de fericire că ele în toată vremea pot vedea lumea pământeană.
Îngerul cel îndrăgostit prefăcut fiind şi el în stea, nu lucea de bucurie, ci mereu scăpăra, aruncând scântei de foc asupra celorlalte stele.
Dumnezeu, văzând că din asta au să se întâmple neînţelegeri între stele, a luat pe steaua cea plângătoare şi, dezlipind-o de pe cer, i-a dat drumul spre pământ, aruncând-o aşa de tare că tot în picuri de scântei a picat pe pământ, umplând întreg câmpul unde fata cea cu ochi albaştri era cu oile.
Scânteile acelea însă nu s-au stins, ci s-au făcut licurici, pentru ca să nu-i piară urma îngerului celui îndrăgostit de fata cea pământeană.
De atunci a trecut multă vreme dar şi acum se povesteşte că licuricii nu sunt altceva decât scântei din steaua cea aruncată de pe cer.




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.