Tovarăşul de drum de Hans Christian Andersen

Era odată un tânăr pe nume Johann. Nu avea pe nimeni decât pe tatăl său, dar a murit și acesta, lăsându-l singur pe lume. Johann l-a plâns mult pe tatăl său, care îi spusese înainte de a-și da ultima suflare că este un om bun și Dumnezeu are să-i ajute.

Johann a plâns până când a adormit cu capul pe marginea patului pe care se afla trupul neînsuflețit al tatălui său. A avut un vis ciudat, în care tatăl său trăia și îi dădea de soție o fată frumoasă, cu o coroană de aur pe cap.

După înmormântare, Johann a plecat trist de la cimitir. Pe drum și-a spus că va fi bun mereu, ca să ajungă unde se află tatăl său acum și să fie iar împreună. A pus o cruce mare la mormântul tatălui său, și-a luat rămas bun de la el, a băgat în chimir moștenirea – cincizeci de taleri și câțiva bănuți – și a pornit la drum să-și caute norocul.

Johann a mers toată ziua, iar noaptea a dormit într-o căpiță de fân. A doua zi, spre seară, s-a pornit o furtună. Tânărul s-a adăpostit într-o bisericuță ce avea ușa deschisă, într-un colț, unde a adormit. Când s-a trezit, în mijlocul nopții, furtuna trecuse, era lună și în biserică se vedea bine. În mijloc era un sicriu deschis, cu un mort în el. Lui Johann nu i-a fost teamă, fiindcă el știa că morții nu sunt răi, numai printre oamenii vii sunt unii răi. Lângă sicriu stăteau chiar doi oameni vii și răi. Ei voiau să ia mortul și să îl arunce în drum, fiindcă murise înainte de a-și plăti datoriile pe care le avea la ei. Tânărul le-a dat cei cincizeci de taleri ca să lase mortul în sicriul lui.

Mergând mai departe prin pădure, Johann s-a întâlnit cu un străin care i-a propus să-și continue drumul împreună. Tânărul a acceptat și nu i-a părut rău după aceea, fiindcă tovarasul de drum știa și îi împărtășea și lui o mulțime de lucruri.

Cei doi au întâlnit o babă, cu șorțul prins în brâu și în poală cu trei mănunchiuri de nuiele. Baba a alunecat și și-a rupt piciorul. Tovarasul de drum i-a spus babei că are o alifie care vindecă pe loc și va merge cu piciorul acela mai bine decât înainte. El i-a cerut babei drept plată cele trei mănunchiuri de nuiele. Baba nu a prea vrut să dea nuielele, dar până la urmă s-a învoit.

Drumeții au plecat mai departe și au ajuns la poalele unor munți uriași. Au poposit la un han, unde se afla și un păpușar cu păpușile lui pe sfori. În timpul spectacolului, un câine a sărit și a luat în gură o păpușă, rupându-i gâtul. Tovarasul de drum a uns păpușa cu alifia și a reparat-o. Nu numai atât, dar acum păpușa mișca mâinile și picioarele fără sfori, de parcă era vie. Păpușarul l-a rugat pe străin să ungă cu alifie și celelalte păpuși. Străinul i-a cerut în schimb sabia de la șold și le-a uns și pe celelalte.

A doua zi, cei doi au urcat pe munte. Ajunși pe culme, au văzut o lebădă mare și albă care zbura și cânta, din ce în ce mai slab, până când a căzut, moartă, la picioarele lor. Tovarasul de drum i-a tăiat aripile cu sabia și le-a luat cu el.

După o vreme, călătorii au ajuns la un oraș mare și frumos, în care se afla palatul regelui. La han au aflat că regele era un om bun, dar fiica lui, prințesa, era rea. Acceptase să o pețească orice bărbat, dar cel care voia să o aibă de soție trebuia să ghicească de trei ori la ce lucruri se gândește ea. Cine nu ghicea, era sortit morții și orașul era plin de morți. Tocmai atunci a trecut pe acolo prințesa cu alaiul ei. Johann și-a pierdut cumpătul, fiindcă prințesa era aidoma cu fata pe care o visase în noaptea când murise tatăl său.Tânărul s-a hotărât să își încerce și el norocul, deși toți l-au rugat să nu facă această încercare.

Johann s-a dus la palat și a stat de vorbă cu regele și cu prințesa. A rămas stabilit ca a doua zi să vină și să încerce să spună la ce se gândește prințesa, de față cu judecătorii și cu toți curtenii. Noaptea, în timp ce tânărul dormea, tovarasul de drum și-a prins de umeri aripile lebedei, a luat un mănunchi de nuiele și a zburat până la ferestrele prințesei. La miezul nopții, aceasta a ieșit la fereastră având prinse la umeri două aripi negre. Și-a luat zborul spre munte, iar străinul zbura deasupra ei și o lovea cu putere cu nuielele. Prințesa credea că bate grindina.

Când au ajuns la munte, acesta s-a deschis și prințesa a intrat înăuntru. Tovarasul de drum a intrat și el cu ea, căci se putea face nevăzut. Au ajuns într-o încăpere în care se afla un tron în mijloc. Pe tron stătea un vrăjitor bătrân și urât, iar deasupra lui erau o mulțime de păianjeni și lilieci. Prințesa s-a așezat lângă el și ea i-a spus că îi venise din nou un pețitor. Vrăjitorul a învățat-o să se gândească la un lucru simplu, la pantoful ei.

A doua zi, tovarășul de drum l-a învățat pe Johann să-i spună prințesei că s-a gândit la pantoful ei. Așa a făcut și toată lumea s-a bucurat că a ghicit, în afară de prințesă.

În noaptea următoare lucrurile s-au petrecut la fel, numai că de data asta tovarasul de drum a luat două mănunchiuri de nuiele și pe prințesă a durut-o și mai tare. Vrăjitorul a învățat-o pe prințesă să se gândească la mănușa ei și, a doua, zi, bineînțeles că Johann a ghicit din nou.

În a treia noapte, vrăjitorul a învățat-o pe prințesă să se gândească la capul lui. Tovarasul de drum i-a tăiat capul și l-a legat într-o basma. Dimineață i-a dat basmaua lui Johann și i-a spus să o dezlege atunci când prințesa îl va întreba la ce s-a gândit ea. Așa a făcut, iar prințesa, învinsă, i-a spus că în seara aceea vor face nunta.

Tovarasul de drum și-a dat însă seama că prințesa rămăsese tot rea. I-a dat lui Johann o sticluță cu o licoare fermecată și trei pene de lebădă. I-a spus să toarne licoarea într-un butoi cu apă și să pună și penele în apă. După aceea să o bage pe prințesă de trei ori în butoiul cu apă. Tânărul a făcut asa cum i-a spus, iar când a ieșit a treia oară din apă, prințesa era alta. I-a mulțumit lui Johann cu lacrimi în ochi că a scăpat-o din vraja sub care se aflase.

A doua zi, tovarasul de drum și-a luat rămas bun de la Johann. Tânărul l-a rugat să rămână alături de el, dar tovarasul de drum i-a spus că nu se poate. El era mortul pentru care Johann își dăduse toți banii ca să îl lase în pace oamenii cei răi. Acum socotea că își plătise datoria și trebuia să plece. Johann a rămas cu prințesa lui, au făcut nunta și au trăit fericiți.




Asculta piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.