Five o’clock de Ion Luca Caragiale

Five o’clock pe englezește înseamnă ora cinci . În lumea mare, fiecare damă-și hotărăște o zi pe săptămână (jour fixe), când primește, la orele cinci după-amiază, vizite și face musafirilor tratație cu ceai; de aceea se mai zice și five o’clock tea, adică pe românește ceaiul de la ora cinci . În genere, damele din lumea mare publică în carnetul lui Claymoor, spre știința numeroaselor lor cunoștințe, ziua lor de primire.

De exemplu, citim în „L’Independance roumaine:“
„Madame Esmeralde Piscopesco, five o’clock tea tous les jeudis.“
– Azi e joi. Haide, zic eu, la Madame Piscopesco.
Feciorul în frac și cu mănuși albe mă introduce în salonul splendid al somptuosului hâtel Piscopesco. Dar nu văz pe nimeni… A! În fund! auz, în salonașul intim de cel mai pur stil Louis XV, ciripind pe-ntrecute, ca doi scatii, două glasuri de coconițe. Merg acolo. Madam’ Măndica Piscopesco cu surioara sa, Madam’ Tincuța Popesco. Cocoana Măndica mă-ntâmpină cu grația-i obișnuită. Mărturisesc drept… Am mare slăbiciune de ceea ce francezul numește la causerie și de aceea frecventez bucuros cercurile mondains. Îmi place adică, pe românește, să stau de vorbă cu damele din lumea mare. Găsesc în conversația lor mult mai multă grație decât în conversația bărbaților. Femeile știu să spună o mie și o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decât spun bărbații lucrurile cele mai serioase… O floare, o panglicuță, o deosebire d-abia simțită între două nuanțe, un nimic, distilate prin mintea subtilă a unei femei și exprimate prin acele dulci modulațiuni de voce și prin jocul acela încântător al luminilor ochilor capătă, pentru mine cel puțin, un farmec invincibil, iată-mă dar în elementul meu… Aci desigur, am să petrec câteva momente delicioase cu Madam Piscopesco, dați-mi voie…
Măndica: Vii tocma’ la pont…
Tincuța: Ai fost…?
Măndica: Taci, tu!… Las’ să-l întreb eu… Ai fost aseară la circ?
Eu: Am fost.
Tincuța: Cine mai…
Măndica: Taci, soro! n-auzi? (Către mine): Ai văzut pe Mița?
Eu: Pe sora matale?
Măndica: Nu… Pe Mița, pe Potropopeasca a tânară?
Eu: Da; era într-o lojă în fața mea…
Măndica (Tincuții): Ai văzut?
Tincuța (mie): Cu cin’…
Măndica: Taci!… (Mie): Cu ce pălărie era?
Eu (încurcat): Cu…
(Tincuța vrea să mă-ntrerupă.)
Măndica (astupându-i gura cu mâna): Cu o pălărie mare…
Eu (răsuflând): Da…
Măndica (Tincuții): Ai văzut? (Mie): Bleu gendarme!
Eu: Da…
Măndica (mie): Cu pamblici vieux-rose…
(Eu dau din cap afirmativ.)
Măndica (Tincuții): Te mai prinzi aldată?
Tincuța: Stai, să vedem… (Mie): Era cu bărbatu-său?
Măndica (Tincuții): Taci tu!
Tincuța: Apăi, lasă-mă și pe mine, soro!… Tot tu?
Măndica (mie): Era cu Protopopescu?
Eu (încurcat): Mi se pare că…
Măndica: Nu era cu Haralambina?
Eu (și mai încurcat): Cu care Haralambina?…
Tincuța: Cu mă-sa.
Eu:?
Măndica: … O bătrână mică, urâtă, parcă-i o smochină uscată, și gătită-gătită…
Eu (răsuflând): Da.
Tincuța: Cu părul roșu vopsit…
Eu: Da, da.
Tincuța (Măndichii): Ai văzut?
Măndica: Ce să văz?… Parcă mă-sa nu știe (Mie): A venit cineva în lojă la ele?
Eu: …
Tincuța: Mitică…
Eu: Care Mitică?
Măndica: Ei! care Mitică…
Tincuța: Lefterescu, locotenentul…
Eu: Să mă credeți, cuconițelor, pe onoarea mea va spun, da nu pot să zic, pentru că eu…
Măndica: Pentru că dumneata ești cavaler și au vrei să spui.
Tincuța: Da’, pe Lefterescu l-ai văzut în circ!
E u: Mi se pare că era într-un stal, drept în fața mea.
Măndica: Lângă loja ei!… (Tincuții) Ai văzut? Ai înțeles acum pontul… Vezi, dacă ești proastă?
Tincuța: Peste poate!
Eu (aruncând o privire pe fereastră și văzând o trăsură închisă, care a tras la scară): Vorbești de lup și madam’ Potropopesco la ușă.
Tincuța: Ea!
Măndica: Vezi ce obraznică e!…
Eu (având un presentiment și luându-mi pălăria): Doamnelor, dați-mi voie să vă salut… Îmi pare bine că vă găsesc totdeauna vesele și grațioase…
Eu trebuie să mă retrag.
Tincuța (tăindu-mi calea): Așa degrab’?
Eu: Vă asigur, că… o afacere… urgentă…
Măndica (acoperindu-mi ușa): Fără să iei măcar un ceai?
Eu (apăsat din ce în ce mai mult de vechiul meu presentiment): Parol… Măndica: Tocma acu’?
Tincuța (smulgându-mi pălăria): Peste poate!
Eu (trebuind să cedez, cad zdrobit pe un puf.)
Feciorul: Madam’ Potropopesco.
Măndica se face roșie, Tincuța vânătă, eu galben, Madam Mița Protopopescu apare, uimitoare de frumoasă, și de tăcută ca totdeauna, purtând pălăria bleu genul dame. Cele trei dame se sărută foarte afectuos.)
Mița: E un ger afară, mașer, ca nu-ți poți face o idee… Dacă o ține așa toată noaptea, se duce dracului rapița!
Eu: Nu crez… Am vorbit cu arendași…
Mița: Aș! nu mi-a scris azi Potropopescu al meu?
Măndica (Miții): Ai fost aseară…
Tincuța (Măndichii): Taci tu! Las’ să-ntreb eu. (Miții) Ai fost aseară la circ, Madam’ Potropopesco?
Mița: Da.
Măndica: Sin…
Tincuța: Taci!.. (Miții) Singură?
Mița: Nu; cu maman,
Tincuța: Cu maman?… Bravo!
Eu (sculându-mă): Doamnelor, eu…
Măndica (împiedicindu-mă să-mi iau pălăria, și încet): Tocma’ la pont! (Merge să apese nasturele soneriei.)
Tincuța: Și… era multă lume la circ?
Mița: Foarte multă.
Măndica (sunând prelungit): Ce slugi, dobitoaca! (Feciorul vine).
Măndica: Nu te-am chemat pe dumneata; treaba dumitale e să stai la ușă; unde e dobitoaca de Roza? Ce face cu ceaiul?
(Feciorul iese.)
Tincuța (Miții): Era cineva dintre cunoscuți?
Mița: Mai nimeni… Era Constantineasca, Treasca, Vasileasca, Georgeasca, Ogretinencile…
(Roza, subreta, apare.)
Măndica: Ce faci cu ceaiul ăla?
Roza: E gata, coniță.
Măndica: Apăi, de ce dracu’ nu-l aduci odată!
Roza: E gata, în salon.
Măndica: Atunci, de ce nu spui, proasto!
(Roza pleacă bombănind.)
Măndica: Să nu bombănești, obraznică!
(Tot timpul asta, Madam Tincuța Popesco tace, bătându-se pe palma stângă cu un cuțit de sidef pentru tăiat corespondența pe când Madam’ Potropopesco se consideră în oglindă, drăcuindu-și un cârlionț rebel din frunte care nu vrea să stea cum trebuie. Madam’ Piscopesco, cu un gest degajat, ne poftește în salonul cel mare, la ceai. Un samovar și un serviciu de argint cu coroană de conte d-asupra monogramei. E.P. – Esmeralde Piscopesco – de toată frumusețea.)
Tincuța (Miții): Apropo, nu mi-ai spus cine mai era la circ.
Mița: Ba, ți-am spus… Ogretinencile…
Tincuța: Nu… Dintre bărbați…
Mița: Dintre bărbați
(Eu trec repede din salonaș și-mi iau pălăria.)
Măndica: Nu iei ceaiul?
Eu (ținându-mi în sus și bine pălăria): Ba da.
Tincuța: Mitică… nu era!
Mița: Mitica?… nu știu care Mitică…
Tincuța: Lefterescu… locotenentul!
Eu (frigându-mă cu ceaiul, către Măndica): Pardon, eu trebuie să…
Mița (râzând foarte veselă, către Tincuța): A Lefterescu! Mitică al dumitale…
Tincuța: Ba al dumitale, obraznice!
Mița: Ba al tău, mojico!
(Eu, scăpând din mână paharul de ceai, împing pe madam’ Piscopesco cât colo, dau în lături pe fecior și într-o clipă sunt în curte. În poartă întâlnesc pe bravul Lefterescu.)
Eu: Und’ te duci?
Mitică: La five o’clock, la madam Piscopesco.
Eu: Fugi, nenorocitule!




Asculta piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.