La cinematograf de Amza Pellea

Auz, mă nepoate, mă, avusărăm procest cu-ăştia ai lu Zbangă; porcu lor sparsă gardu nostru.

Acu, porcu-al lor, da’ gardu-al nostru, ştii?

Ne judecarăm icişa, la Băileşti, nu ne lămurirăm! Mutarăm procestu la Craiova. Mă, dacă trebuie, trebuie, ce să fac?

Mă pusăi în trin şi plecai. Mă, frate-miu, da’ ierea un zăduf ş-o-nghesuială în trin, de sărea lumea-n gări, dupe apă, ca sîmburii din lubeniţă.

Ajunsărăm la Craiova, ne dusărăm la trebonal… Aci, un avucat bun! Buuun! Ce mai! Avea o clanţă… muicăă!!! Nici n-apucarăm să zîcem care ie ăla, care ie ălălalt, că ne lămuri!

Gata, ne lămuri, ne fîrşi, ne-amînă, venim peste-o lună iar.

Alţ bani, altă distracţîe!

Mă, şezui io, mă gîndii, ce să fac io în a Craiovă pînă sara?

Că de-aci-ncolo e trin, de-acolo-ncoa nu ie. De-aci-ncolo ie dimineaţa, de-acolo-ncoa nu ie decît sara. Stătui io, mă gîndii… mă sucii… ce să fac io-n a Craiovă? Nu cunoşti tu pe nimini, n-ai cui cere un pa’ar cu apă…

Mă, zîc, ia să mă duc io la cinemotograf, mă, că tot nu fusăi.

Văzui o cocoană, zîc:

— Săru-mîna, unde ie cinemotografu?

— Iote colo, zîce.

Aci, la cinemotograf, să face-aşa, ca un gîrligi supt o casă. Pe partea dreaptă în gîrligiu ăsta i-o spărtură-n zîd, acolo şade una grasă. Mă dusăi la ia, zîc:

— Ţîneţ belete?

— Ţînem!

— Pă’ de care aveţ?

— De doi frangi şi d-un frang.

Di’ doi frangi şi di-un frang?! De doi frangi şi di-un frang?!

— Da’ ăla di-un frang unde ie?

— La-mbalcon.

La-mbalcon? Mă gîndii io să dau numa un frang să fac iconomii, ştii? Da’, zîc, cu ăl zăpuc cu-a năplăială, vine dracu fro ploaie, mă prinde afar’, la-mbalcon, mă face ciucilete. Ia, zîc, să dau io doi frangi, să stau-năuntru, ca boieru.

— Dă şi mie unu di ăla de doi frangi! Da’ pe un’ să intră?

— Iote, pi colo.

Aci ierea o uşe cu-o cîrpă niagră-n ia. Detei io cîrpa aia la o parte, de-năuntru ierea o beznăă… mă, fraţîlor, beznă ca-n nucă.

Io zîsăi:

— Mă, fraţîlor, care sînteţ pi-aci, aprindeţ lumina!

Da’ mă pîsăiră unii. Dacă mă pîsăiră, tăcui, ce dracu ierea să fac? Detei io să mă aşez de fro trei ori, da’ şedeam tot la unii în poală. Pîn’ la urmă nimerii.

Mă, stam şi mă uitam ca prostu-n beznă. Mă, zîc, pe ce detei io doi frangi?… să mă uit la a beznă? Mai bine dam un frang, stam la-mbalcon afară, mai vedeam fro căruţă, o trăsură, fro cocoană, ceva, mai clăteam oichiu, ştii… da’ aşa?

Cum stam io şi mă uitam ca prostu, odată-ncepu pi-un părete din faţă un soi de clipoceală. Şi s-auza şi-o mozîcă, ceva. Bag sama-n prostia mea di la fro cîrciumă, dupe undeva…

Mă, fraţîlor, ş-odată să lumină. Cît vedeai cu oichii, numa porumb! Ca cum ierea p-aci pi la noi, toată moşia lu Ştirbei, pi la Catane, Covei, Ghidici, pînă-ncolo la Dunăre-n bălţile Rastului, porumb de nu te vedeai din iel călare, călare nu te vedeai din iel. Nu te vedeai din iel călare, ce mai! Şi pe fiecare cocean, şapte, opt drugi.

Dintr-o tarla ieşiră zece, dintr-altă tarla zece, pif-paf din pistoale, opşce muriră, doi scăpară.

Acu, ăştia doi, fraţ buni. Avea ăl mare o mustaţă ş-o făţîşare, dă io, cum îl văzui, mi să lipi inima dă iel.

Îi zîsă lu ăl mic:

— Mă, tu ia caii şi du-i acasă!

Io-l lăsai pe-la cu caii şi mă luoai dupe-ăsta, de, mă, ăsta cu mustaţă, care îmi plăcu mie. Mă luoai dupe iel, pîş… pîş… pin porumb, să văd ce-o face.

Să dusă iel la o cîrciumă acoloşa şi ceru un rachiu di ăla de-al lor… vişti… pişti, dracu ştie cum îi zîce.

Îi dete cîrciumaru vînt la pa’aru cu rachiu, vînt pe tejghea de zîceai că-i pe gheţuş. La capu tejghelii, îl prinsă ăsta cu mustaţă şi nu să varsă din iel nici un strop, auz?

Cum bea iel rachiù, ca omu, dupe prispã ieşi unu. Io, cum îl văzui, îl cunoscui după uitătură că-i duşman de-al lui.

Acu, nu ştiu, ori scăpă di-aci din porumb, ori duşman mai vechi, da’ de cunoscut îl cunoscui, ce mai! Şi vrusăi să strîg: „Mă, vezi că vine ăla“, da’, pîn să strîg io, ăl mic, care dusăsă caii-acas’, venea pe linie-ncoa şi-l văzu şi iel.

Pusă mîna pe pistol şi… puf!

Acu, dracu ştie, ori pistolu nu i-o fi fost bun, ori i-o fi tremurat mîna, că-n loc să-l împuşte pe ăla, îl împuşcă pe fra-su. De, mă, pe-ăsta mustăciosu cu făţîşarea, de-mi plăcu mie.

Ăsta, dacă-l împuşcă, făcu buf în ţărînă, buf! făcu buf! ce mai!

— Au… ău… neică… neică…!

Să strînsă lume ca la mort.

Mă, frate-miu, da’ sîngele apă nu se face! Ăsta nu numa că nu să supără pe fra-su, că-l împuşcă, da-i zîsă:

— Muierea mea ia-o tu!

Că uitai să vă spui, avea ăsta cu mustaţă o muiere ca cum ierea Catariţa lu Fleaşcă cînd avea fro şapşce ani.

— Muierea mea ia-o tu!

Acu nu ştiu dacă-i zîcea chiar aşa, că nu prea înţelegeam io vorbele lor, da’ după cum da din mîini asta zîcea: ia-o tu, ia-o tu!

Dacă-i dete muierea să uşură, zîmbi şi muri.

Dacă muri, să fîrşi. Aci, la cinemotograf, cînd să fîrşeşte s-aprinde lumina.

Da’, iote, d-aci pîn’ la gară şi d-acolo-n trin pîn-aci, la Băileşti, şi de-atunci trecură fro trei săptămîni, io tot la aia mă gîndesc!

Pă’ bine, mă, fraţîlor, cum vine asta? Pif… paf… din pistoale… du tu caii acas’… dă-mi un rachiu… muierea mea ia-o tu…!

Da’ ăl porumb al cui o fi mă, ăl porumb, cine l-o prăşi, cine l-o griji, cine l-o culege, că-l călcau caii-n picioare, îl călcau cu caii-n picioare de mi să rupsă inima, auz?

Şi nu mi-e de-alta, da’ detei io doi frangi şi nu ştiu io al cui ie porumbu.

A, da’ nu-i nimic! Acu trece săptămîna, să face luna şi trebuie să ne ducem iar la procest. Îi las dracu pe-ai lu Zbangă să cîştige procestu cu porcu lor cu tot! Iote la iei!

Io mă duc aţă la cinemotograf, dau doi frangi, aflu al cui ie porumbu şi vin io şi vă spui şi dumneavoastră!




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.