Aniversare de Harold Pinter

Piesa a avut premiera mondială, în regia autorului, la Almeida Theatre din Londra (în 2000) şi a fost publicată în acelaşi an la editura Faber and Faber Ltd. A urmat reprezentarea ei în lume: Statele Unite (2001), Grecia (2001), Italia (2003) ş. a. m. d.

Spectacolul radiofonic, o premieră absolută în România, are meritul de a familiariza ascultătorul cu universul misterios al lui Pinter, ascuns aici sub o aparenţă de simplitate: aniversarea unei căsătorii într-un restaurant foarte scump. Dramaturgul alege pentru acţiune două mese, ai căror clienţi se şi unesc spre final, pe care le vizitează din curtoazie proprietarii restaurantului, dar şi un chelner ciudat, nepermis de vorbăreţ; un chelner ce poartă cu sine imaginea emblematică a unui bunic absent, „rămas neabătut în centrul vieţii intelectuale şi literare din deceniile zece, douăzeci şi treizeci”.

Acest chelner, coborât parcă din altă dimensiune, devine mai important cu fiecare trecere pe la mese pentru a interjecta, adică pentru a face o interjecţie (frumos nuanţată şi rafinată traducerea Antoanetei Ralian) mai mult decât pentru a servi. Monologurile lui serioase despre bunic în faţa dialogurilor banale ale unor clienţi cu bani creează contrast, iar ruptura de timp lasă momente de tăcere. Chelnerul povesteşte despre relaţia bunicului cu T. S. Eliot şi o întreagă pleiadă de literaţi, cu sistemul studiourilor din Hollywood din anii 30” sau cu Imperiul Austro-Ungar, toate astea conducând spre concluzia mândră că personajul de demult a găsit misterul vieţii. Vocea lui Marcel Iureş construieşte cu excelenţă un chelner sculptural, înţelept şi ironic.

Din dialogurile celorlalte personaje, aflăm că Russel nu a avut bunic, că Richard şi-a construit restaurantul după conceptul unei cârciumi din copilărie, că Sonia a fost părăsită demult de un iubit, că surorile Julie şi Prue îşi amintesc de copilăria lor cu bătaie între părinţi, că Matt povesteşte despre ziua naşterii lui Lambert, că acesta tânjeşte după o dragoste de tinereţe, că Suki retrăieşte momentele de sex după fişiere.

Practic, fiecare personaj ratează prezentul, trăind într-un trecut mai mult sau mai puţin apropiat, în care nu se poate aşeza confortabil întotdeauna. Dramaturgul operează o introspecţie în memoria personajelor, în diverse etape ale vieţii lor, transformându-le în nişte marionete care discută la masa prezentului de dragul conversaţiei, fără să poată numi baletul văzut sau exclamând cu încântare că la operă erau „cântece cu duiumul” şi oferind numere penibile (dorinţa celor două surori de a-l săruta pe patron este cel mai grozav exemplu).

Planul fizic, cu mâncăruri fine şi bavardaj la mesele restaurantului, este subminat sau susţinut tot timpul de un plan metafizic, vizibil din când în când în palimpsest. Trimiteri subtile la Freud sau Nietzsche construiesc, într-o zonă a comicului absurd, scheletul invizibil al conversaţiilor ce trădează obsesii, mândrii ascunse, ipocrizie, resemnări sau acceptări în „ambianţa” restaurantului.

Distribuţia, în mare parte odeonistă, oferă interpretări de excepţie: Dorina Lazăr este o excelentă maîtresse d’hôtel, Oxana Moravec, cu o voce foarte radiogenică, realizează o soţie care ştie multe, Oana Ştefănescu joacă o altă soţie, expresivă, ce suportă cu graţie aniversarea căsătoriei, Antoaneta Zaharia este o fostă secretară, convertită într-o nevastă foarte respectabilă, Ionel Mihăilescu, un bancher foarte convingător, cu o subtilitate a rostirii de mare efect, Vlad Ivanov, un patron bun şi blând, Răzvan Vasilescu, un frate ironic şi interesant, Marius Stănescu, o voce de mare clasă ce construieşte un aniversat sensibil, dornic de afecţiune.




Asculta piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.