David Copperfield de Charles Dickens

1. Deschid ochii

David Copperfield era un copil postum, copil născut după moartea tatălui său. Chiar în seara în care urma să se nască sosise sora răposatului sau tată şi o băgase în sperieţi pe maică-sa. Mătuşa Betsey Trotwood hotărâse că nou-născutul urma să fie fată, ea avea să-i fie naşă şi ceruse ca “fata” să îi poarte numele. Degeaba spusese biata mamă că poate va fi băiat, mătuşa nici nu voise să audă.

Când se arătară semnele naşterii fu chemat doctorul Chillip. Mătuşa fu foarte aspră cu el, iar când, după o vreme, veni să-i spună că s-a născut un băiat, aceasta, fără un cuvânt, ieşi pe uşă şi nu se mai întoarse niciodată acolo. Băiatul primi numele tatălui său, David Copperfield.

2. Privesc

David crescu alături de mama lui şi de Pegotty, fata în casă. Mama era blândă, iar Pegotty era autoritară, aşa încât amândoi, mama şi fiul, se cam temeau de ea.

Într-o seară, David citea şi Pegotty cosea, în aşteptarea mamei. Aceasta sosi, însoţită de un domn cu ochii negri, cu părul negru şi cu glasul gros. David nu îl plăcu, iar după ce domnul plecă, Pegotty începu să o certe pe maică-sa, pentru că nu-i plăcea nici ei acel domn.

Mama continuă să accepte curtea domnului Murdstone. Pegotty stătea mai rar seara cu ei şi parcă se schimbase ceva. Mister Murdstone îl luă odată pe David pe calul lui şi merseră până la ţărmul mării, la un hotel unde îl aşteptau doi domni. Cei trei vorbiră despre David şi mama lui, cu subînţelesuri pe care copilul nu le pricepu.

După un timp, Pegotty îl luă pe David într-0 vizită, la fratele ei, pentru vreo două săptămâni.

3. Se întâmplă o schimbare

David Copperfield porni la drum cu Pegotty spre Yarmouth, unde trăia familia acesteia. După un drum lung şi întortocheat, ajunseră pe malul mării, la un barcaz ce fusese transformat în casă de locuti. Era casa fratelui lui Pegotty, un om cu suflet mare. Cu el locuiau doi nepoţi ai săi, Ham şi Emily, rămaşi amândoi fără familii, şi missis Gummidge, văduva unui tovarăş al său de muncă.

David se împrieteni cu Emily. Îşi petrecu mai tot timpul împreună cu ea, pe ţărmul mării sau plimbându-se pe câmp. Seara, cei doi copii stateau de vorbă, aşezaţi pe o lădiţă, iar cei ai casei îi priveau cu mult drag.

După două săptamâni se întoarseră acasă. Aici, pe David Copperfield îl aştepta o mare surpriză. În lipsa lui se petrecuse o mare schimbare. Mama lui se căsătorise cu mister Murdstone, care devenise stăpânul casei, mai mult, un tiran. David primise o altă cameră, departe de dormitorul mamei, iar în cuşca din curte, goală până atunci, stătea un câine mare, negru şi fioros, ca stăpânul cel nou al casei.

4. Cad în dizgraţie

Lui David Copperfield nu îi aduse nici un bine această schimbare. Mister Murstone o îndepărtă pe mama lui de el. Sosi şi sora lui, miss Murdstone, care îi semăna perfect. Amândoi îşi impuseră voinţa în casa mamei lui David, care nu mai avea nici un cuvânt de spus.

David învăţa acasă, cu mama lui. Mister Murdstone şi sora lui începură să asiste la lecţii. David învăţase cu multă uşurinţă pe când erau numai ei doi. Acum, prezenţa celor doi tirani îl intimida şi nu mai putea sa reţină mare lucru. Ei îl certau cu răutate şi atunci copilul nu mai reuşea deloc să ţină minte ceea ce citea. Dacă mama încerca să intervină, era certată şi ea că nu se poartă cu fermitate. La ei, fermitate însemna tiranie.

Nici la joacă nu mai era lăsat băiatul. Singura lui plăcere rămăsese să citească din cărţile rămase de la tatăl său. David Copperfield citea Tom Jones, Don Quijote, Gil Blas, Robinson Crusoe, apoi îşi închipuia că este eroul principal. În rest, devenise posac şi încăpăţânat, mai ales că mama nu mai era lăsată deloc cu el de cei doi tirani, fiindcă nu se purta cu el cu destula fermitate.

Într-o dimineaţă mister Murdstone îl bătu cu biciul pentru că se încurcase la lecţie. David, neputincios, îl muşcă de mână pe tiran, dar apoi luă o bătaie soră cu moartea. Fu pedepsit apoi să stea cinci zile la arest în camera lui. Avea voie să iasă în grădină doar o jumătate de oră pe zi.

În ultima seară a pedepsei, pe cand stătea încuiat în camera lui, veni Pegotty şi îi spuse prin gaura cheii că a doua zi îl vor trimite la o şcoală cu internat, lângă Londra. Dimineaţa, David fu urcat cu bagajele într-o haraba, după ce mama lui îşi luase rămas bun în puţine cuvinte, în prezenţa celor doi tirani.

5. Sunt îndepărtat de casă

Nici nu se îndepărtase bine harabaua, că se opri. În ea se urcă Pegotty. Îl strânse pe David Copperfield în braţe, îi umplu buzunarele cu punguţe pline cu prăjituri, îi puse un portofel în mână şi fugi din haraba fără să rostească un singur cuvânt.

Harabagiul îl duse până la Yarmouth, la hanul unde avea staţie diligența. Pe drum, îi ceru să-i scrie lui Pegotty că “Barkis ar vrea”. David promise că aşa îi va scrie. La han, un rândaş profită de naivitatea lui David Copperfield. Îi aduse de mâncare şi de băut, dar mâncă el aproape totul, ba mai şi ceru un bacşiş uriaş.

Diligenţa merse până seara, când poposiră la alt han, pentru masa de seară, apoi diligenţa merse iar toată noaptea. Dimineaţă ajunseră la Londra. Îl preluă un tânăr palid, slab şi murdar, îmbrăcat sărăcăcios. Era mister Mell, profesor la Salem House, şcoala unde avea sa înveţe şi să locuiască David.

Trecură Podul Londrei şi merseră întâi pe la mama profesorului, care trăia într-un azil de femei nevoiaşe. Femeia găti ceea ce cumpărase David, acesta mâncă, apoi porniră mai departe. Luară tramcarul şi ajunseră până la urmă pe o colină pe care se afla şcoala.

Clădirea era murdară şi mirosea a putred şi a rânced. Nu era nici un băiat la şcoală. Era vacanţă, iar David Copperfield fusese trimis la vremea aceea ca pedeapsă. Nu numai atât, dar pedeapsa mai cuprindea o parte. David trebuia să poarte permanent în spate o bucată de carton pe care scria “Feriţi-vă de el. Muşcă !”

6. Fac noi cunoştinţe

Trecu o lună de zile, timp în care David Copperfield învăţă cu profesorul Mell şi luă mesele cu el, în deplină singurătate. Într-o bună zi, paznicul şi vreo două slujnice începură să ridice praful, semn că venea directorul şcolii, mister Creakle.

La sosirea directorului, David merse să se prezinte. Directorul era roşu în obraz, avea chelie si vorbea abia şoptit, cu un glas stins. Lângă el se afla Tungay, portarul, care repeta cu glas puternic ceea ce şoptea directorul. Răsucindu-i dureros o ureche, mister Creakle îi spuse că îl cunoaşte pe mister Murdstone, care e un om hotărât. Apoi directorul spuse că şi el e un om hotărât, care îşi face datoria.

A doua zi sosi şi mister Sharp, profesorul cel mai în vârstă al şcolii. Începură să vină şi băieţii. Primul a fost Tommy Traddles. Era un băiat de treabă, care nu a râs de David din pricina pancartei şi l-a ajutat să treacă mai uşor peste glumele băieţilor.

Sosi şi J.Steerforth, un băiat cu cel puţin şase ani mai mare decât David, care avea atunci nouă ani. Steerforth era socotit cel mai învăţat băiat din şcoală. Fu prietenos cu David, aşa că acesta îi încredinţă spre păstrare banii lui, aşa cum îi ceruse. Încuviinţă apoi ca Steerforth să cumpere lichior de coacăze, prăjituri şi fructe, ca să le facă seara cinste băieţilor.

Seara, se tratară cu bunătăţile întinse pe patul lui David. Împărţeala o făcu, cinstit, Steerforth. David află de la băieţi că mister Creakle era aspru şi îi bătea pe toţi, în afară de Steerforth, care lua masa cu directorul, soţia şi fiica lui şi mister Sharp.

Directorul nu avea ce să îi înveţe pe băieţi, căci nu ştia nimic. Înainte fusese negustor de hamei, iar şcoala o ţinea tot ca pe o negustorie. Îşi izgonise fiul, care lucrase şi el la şcoală, fiindcă se împotrivise felului dur în care îi trata nu numai pe băieţi, ci şi pe soţia şi fiica lui. Despre aceasta din urmă află că băieţii erau siguri că îl iubeşte pe Steerforth. De altfel, înainte de culcare, chiar Steerforth îl întrebă pe David dacă nu are vreo soră…

7. Întâiul semestru la Salem House

Mister Creakle rosti în prima zi de şcoală un discurs în care îi ameninţă cu bătaia pe aceia care nu vor învăţa. După aceea îi trase o bătaie straşnică lui David Copperfield, pentru că muşcă. Majoritatea băieţilor luară bătaie în ziua aceea.

De fapt, băieţii luau bătaie în fiecare zi, fiindcă aceasta era cea mai mare plăcere a lui mister Creakle. Bieţii elevi îl pândeau cu priviri înfricoşate, sperând să scape de bătaie, dar până la sfârşitul zilei tot nu scăpau.

Singurul de care directorul nu se atingea era Steerforth. Toată şcoala îl admira pentru asta, precum şi pentru faptul că era arătos, vorbea bine şi ştia foarte multe lucruri. Când descoperi că David Copperfield citise mai multe cărţi, îi ceru să le povestească seara şi dimineaţa. Cu toate că asta îl obosea, David fu măgulit de cererea lui Steerforth şi povesti cu plăcere ceea ce îşi amintea.

Băieţii îl preţuiau foarte mult pe David pentru poveştile lui. Asta îl făcu să fie harnic la învăţătură, ca să nu se facă de râs. Îl ajuta foarte mult un profesor, Mell. David era mâhnit că Steerforth îl jignea mereu pe profesorul Mell, stârnind râsul băieţilor. Îi povestise lui Steerforth despre vizita la azilul unde locuia mama lui mister Mell şi se temea mereu că va folosi acest fapt ca să îl înjosească.

Într-o zi, când mister Creakle era bolnav, a fost înlocuit de profesorul Mell. Băieţii făcură mare tărăboi şi mister Mell îşi pierdu răbdarea. Strigă la ei să facă linişte, dar Steerforth nu îl băgă în seamă şi se porni o discuţie aprinsă între ei. Steerforth îl jigni pe profesor şi sfârşi prin a-l face cerşetor. Tocmai atunci intră directorul şi ceru explicaţii. Steerforth dezvălui adevărul despre mama lui mister Mell şi atunci directorul îl dădu pe acesta afară din şcoală. Singurul băiat care îşi exprimă revolta faţă de comportamentul lui Steerforth a fost Traddles.

Nici lui David nu îi plăcuse fapta lui Steerforth. Noaptea se gândea la profesorul care îl ajutase atât de mult, dar în curând îl uită. Avu loc un eveniment deosebit: primi o vizită. Veniră să îl vadă mister Pegotty, fratele dădacei lui, împreună cu băiatul lui, Ham. Află că Pegotty e bine, că Emily crescuse şi era aproape o femeie. Le făcu cunoştinţă cu Steerforth, mândru că are un asemenea prieten. Ei fură încântaţi că un asemenea domn îi bagă în seamă şi le vorbeşte aşa frumos. Îl invitară pe la ei, atunci când se va duce la mare.

8. Vacanţa. O după-amiază fericită

În vacanţă, David Copperfield porni cu diligenţa către casă. De la staţie îl luă acelaşi harabagiu care îl dusese la plecarea spre şcoală. Barkis îl rugă să îi transmită lui Pegotty un mesaj cu subînţeles. De cum ajunse acasă, David îi spuse, iar Pegotty înţelese că Barkis ar vrea să o ia de nevastă.

Pegotty era hotărâtă să rămână alături de stăpâna ei. Clara, mama lui David, avea acum un copilaş mic, un băieţel, şi avea nevoie de ajutorul ei. Mama lui David a fost foarte fericită când şi-a revăzut băiatul cel mare. Fericirea a fost şi mai mare, căci tocmai în ziua aceea cei doi tirani, mister Murdstone şi sora lui, erau plecaţi şi urma să se întoarcă abia seara. Cei trei luară masa împreună, vorbiră, râseră şi fură fericiţi până seara.

A doua zi începu un chin nesfârşit pentru David Copperfield. Cei doi tirani începură să îl critice tot timpul şi să numere zilele care mai erau până la reîntoarcerea lui la şcoală. Ca să nu le mai dea prilejul să-l chinuie, şi, prin el, şi pe mama lui, David stătea şi citea în camera lui. După câteva zile, mister Murdstone îi porunci lui David să îşi petreacă tot timpul cu ei, aşa că vacanţa deveni un chin.

Cel mai mare chin era faptul că cei doi tirani o dojeneau permanent pe maică-sa. Aceasta nu îndrăznea să aibe părerea ei, spunea mereu ca ei, iar David tăcea chitic, de teamă să nu îi aducă mamei şi mai multe necazuri.

La plecare îşi luară la revedere în prezenţa lui miss Murdstone. Harabaua plecă cu David, dar la portiţa grădinii apăru mama, cu pruncul în braţe. Îl privi încordată pe David Copperfield, ţinându-l pe cel mic sus, în braţe, la vedere.




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.