Drumul spre inalta societate de John Braine

Un roman despre un tânăr foarte ambiţios, Joe, dornic să-şi croiască “drumul spre înalta societate”. De multe ori, Joe face paralele între viaţa lui, dorinţele lui şi poveşti. E un fel de a spune că, pentru el, a ajunge în înalta societate e un vis, ceva de poveste.

E vorba, desigur, pe de o parte de fanteziile lui, pe de alta de un vis care în cele din urmă va deveni realitate. Calitatea de visător ni-l apropie pe Joe, ni-l face simpatic. Prin ambiţia sa, Joe este un materialist fără scrupule, însă o parte din el va rămâne un visător.

Ȋn fanteziile sale, Susan e prinţesa, spre exemplu, dar el nu e prinţul, ci porcarul, subliniind, astfel, diferenţele de status social:

Susan era fără doar şi poate o prinţesă, iar eu un porcar, sau aşa ceva. Ȋntr-un fel, participam din plin la desfăşurarea unui basm. Nenorocirea era că aveam de trecut piedici mai mari decât balauri şi vrăjitoare şi n-aveam la îndemână nicio zână ocrotitoare.

Ȋntr-adevăr, viaţa e ca un basm, cu obstacole. Eva îi spune, mai înainte de această comparaţie, lui Joe: „Joe, eşti complet lipsit de experienţă. Nu poţi să obţii tot ce doreşti, aşa, dintr-odată.

Joe are, de asemenea, momente în care îşi inchipuie unele lucruri. Spre exemplu: „[…] am început să visez cu ochii deschişi. Şi am făcut-o până în cele mai mici amănunte. Visam că am primit o scrisoare de la Susan, prin care mă invita la o petrecere la ei acasă şi în care mă întreba ingrijorată dacă făcuse ceva care să mă supere. […]

Ȋntr-o discuţie cu Susan, mai în glumă, mai în serios, apare din nou o paralelă cu basmele:

– Ce încheieturi delicate ai.

– Acum mă sperii cu adevărat, spuse ea fericită. Exact ca Scufiţa Roşie şi lupul cel rău şi mare.

– Dar eu sunt cu adevărat un lup rău, am spus, îngroşându-mi vocea şi muşcându-i urechea.

– Oh, spuse ea. Susan ameţeşte. Susan e furnicată peste tot, peste tot, mai fă-mi o dată aşa…

Cu o altă ocazie, când citeşte din economia politică a lui Benham, îşi imaginează că citeşte despre el însuşi, la persoana a treia: „cazul Joseph Lampton” devine un prilej pentru introspecţie.

Despre Susan, Joe are tot felul de impresii pe parcursul romanului; ea îi inspiră tot felul de trăiri, printre care: „[…] cu Susan, îmi recuceream tinereţea în măsura în care tinereţea poate fi recucerită.”

Rivalitatea lui Joe cu Jack Wales e interpretată cu ajutorul unei comparaţii cu basmele: „Tăticul pusese piciorul în prag, ridicând podişca; prinţesa alerga cu răsuflarea tăiată, dar puntea castelului se înălţa încet, porţile se ferecau. Şi Jack Wales va fi acasă de Crăciun – ce şansă avea oare porcarul pe lângă prinţ?

Un nou personaj pentru copii apare în momentul în care tatăl Susanei îi face lui Joe o propunere:

[…] judecătorul implacabil devenise un Moş Crăciun care va aduce în traistă toate darurile cerute de copii[…]„.

Ȋşi imaginează scene în care e alături de Susan şi toţi îi invidiază, că face cumpărături scumpe pentru ea şi pentru el.

Personajul Joe Lampton nu e numai un ambiţios ci şi un om cu trăiri complexe. Susan îl impresionează prin tinereţea ei, e atras de Alice până devine posesiv, amândoi se ataşează mult unul de celălalt până devin geloşi… Pe lângă acestea, Joe are şi imaginaţie, e visător, face comparaţii cu basmele, îşi imaginează despre el ceva scris la persoana a treia. Ȋl înţelegem pe Joe, îi iertăm greşelile sau măcar încercăm să-i găsim scuze pentru comportamentul său.

Partea a doua a poveştii ambiţiosului Joe o aflăm din “Viaţa în înalta societate”. Cele două poveşti sunt strâns legate una de alta; împreună au continuitate.

Un pasaj, despre luptele lui Joe, rezumă povestea primului volum:

„Privind înapoi, nu vedeam altceva decât un şir interminabil de lupte: lupta ca să ajung la şcoala din Dufton, lupta ca să-mi trec examenele de admitere, lupta ca să ajung functionar la casieria din Dufton, lupta ca să mă însor cu Susan, şi lunga harţă pe care numai din vară o cunoscusem cu adevărat, a căsătoriei însăşi. Curând aveam să încep viaţa cea nouă, viaţa pe care eu o alesesem; în sfârşit trăiam în prezent.”

Joe se hotărăşte să lase totul în urmă şi pleacă la Londra, dorind să stea împreună cu amanta sa. Ȋn acel pasaj se regăsesc gânduri pe care le putem avea oricând, chiar dacă nu ne aflăm în situaţia lui Joe.

Se va întoarce înapoi acasă, când va afla că fiul său Harry are nevoie de el. Susan îl înşelase şi ea în tot acest timp; chiar o descoperă într-o seară împreună cu noul iubit. Află şi că fiica sa, pe care o iubea foarte mult, Barbara, de fapt nu era a lui.

Joe impresionează prin comportamentul faţă de copiii săi; până şi Harry ţine la tatăl său, deşi Joe nu avea impresia aceasta. Chiar şi într-o căsătorie din interes apar legături sincere, precum cele filiale.

Autorul, John Braine (1922-1986), face parte din gruparea tinerilor furioşi, grupare care se ocupă de critica societăţii postbelice. Personajul Joe face tot posibilul să se adapteze lumii în care trăieşte. Doreşte să trăiască în confort, să îşi depăşească umila condiţie, să progreseze. De aici înţelegerea cititorului pentru Joe. Dorinţa cuiva de a fi fericit este ilustrată în Joe. Ȋntrebări despre ce înseamnă fericirea ni le punem cu toţii. Societatea valorizează banul, şi de aici ne gândim că avem nevoie de avere pentru a fi fericiţi şi preţuiţi. Ȋnsă, cum află şi Joe, averea nu scuteşte de frământări.




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.