Lacul cu elefanți de Mihai Tican Rumano

Mihai Tican fost un renumit explorator roman, cu o viața agitata, palpitanta şi interesanta. Nascut in 1893 in Berevoieşti, aproape de Campulung – Muscel, se imbarca pe un vas şi ajunge in Argentina, unde, timp de 14 ani, va fi:hamal, vacsuitor de ghete, şofer.

Este ingrijit de o familie instarita, datorita careia va putea sa-şi continue studiile şi sa invețe spaniola, portugheza, greaca, franceza. Primele insemnari din calatoriile facute le publica in Argentina, adaugandu-şi la numele sau pseudonimul literar „Rumano”, adica „Romanul”, mandru fiind de țara sa de origine. Patriotismul lui Mihai Tican Rumano se concretizeaza in cartea pe care a publicat-o la varsta de 23 de ani, „Despre pamantul drag al patriei mele”.

A scris mai multe carți inspirate din calatoriile pe care le-a facut pe mai multe continente. Este un explorator despre care in țara sa se vorbeşte prea puțin. Randurile de fața sunt o prea mica reparație pentru Romanul Mihai Tican.
Cartea „Lacul cu elefanți” a aparut in 1930. E de remarcat talentul de povestitor al autorului, cu buna folosire a metaforelor, epitetelor, personificarilor. Firul intamplarilor se desfaşoara cu rapiditate şi cu un crescendo care fac din lectura o intreprindere uşoara şi interesanta.
Mihai Tican Rumano are o paleta larga şi deosebit de „colorata” de descriere a locurilor africane pe unde il duce interesul descoperirii „Lacului cu elefanți” din continentul african.
„Pe inalțimi colorate in toate tonurile albastrului, din cauza reverberației razelor solare, se cațara tot felul de plante, printre care cactuşi lungi, cu brațe țepoase şi intortocheate, se țin parca de mana ca sa nu se pravaleasca pe lunecuşul pantei puternic inclinate a rapelor cenuşii.”
Rumano este un iubitor de natura. De limitele şi inconştiența albilor care pana la inceputul celui de-al doilea razboi mondial au vanat in Africa cat au vrut, se face partaş şi exploratorul-scriitor. Are momente de conştientizare a pericolului vanarii peste masura a animalelor salbatice:
„Veniți aici cu gandul sa ucidem, nu vedem acum in acest act decat o sinistra profanare a majestații şi sfințeniei naturii.”
Poate ca nesfarşitele „rezerve” din perioada cand autorul era şi vanator, şi explorator al unor locuri pe unde nu mai fusese picior de om alb, l-au impins pe el şi pe mulți alții la acte pe care azi le-am considera adevarate crime. Pe vremea aceea, de exemplu,
„…doi sau trei [caimani]se apropiara de pluta, pe cand ceilalți, vreo suta, se țineau cu prudența la distanța.”
O asemenea imagine ar parea cu totul ireala azi…
Constat cu o parere de rau pe care n-o ascund ca noi romanii, avem „continuitate” in preluarea unor cuvinte din alte limbi, deşi echivalentele in romaneşte nu lipsesc! Mihai Tican Rumano spune in cartea sa:”bufalii” – in loc de” bivolii salbatici” , „factoreria” (am gasit şi varianta „factoria”) in loc de „fabrica”. Sigur ca generalizarea pe care am facut-o are, poate, un important coeficient de neadevar, daca ținem seama ca autorul şi-a scris romanele intai in spaniola, apoi le-a tradus in limba sa materna.
„…am ajuns spre sfarşitul lui octombrie la factoreria prietenului Laffite.”
Georges Laffite, un belgian care lucra pe vremea aceea in Congo Belgian şi alaturi de care Mihai Tican Rumano va face mai multe calatorii in Africa.
Cartea este interesanta şi prin explicațiile (diferite fața de cele acceptate astazi) date unor cuvinte, pe care le-am citit la subsolul paginilor. De exemplu, explicația cuvantului „hamac”, un cuvant intrat de mult in circuitul lingvistic romanesc, este:
„Hamacuri=un fel de targi-brancarde pentru transportul calatorilor, purtate de cate patru negri.”
‚Lacul cu elefanți” este o remarcabila lucrare literara şi ştiințifica. Autorul nu ezita sa ne bucure gandul cu expresii de genul:
„…un sforait formidabil ma vesti ca trecuse granițele conştientului.”
Sau sa folseasca expresii care vor fi preluate de alții peste decenii, cum ar fi scriitoarea belgiana (la fel ca prietenul lui Rumano, Laffite) Amélie Nothomb in „Antichrista” (roman aparut in 2003)
„Problema era intr-adevar foarte grava pentru un om aşa de cinstit ca autorul zilelor mele.”
scria Mihai Tican Rumano in „Lacul cu elefanți”- aparut in 1930
„I-am convocat pe autorii zilelor mele în ceea ce fusese camera mea şi le-am povestit totul.”
scria Amélie Nothomb in „Antichrista” – aparut in 2003…
Autorul romanului a ținut in permanența legatura cu țara, daca nu fizic, cel puțin cu gandul. Vanator şi explorator in Africa, Rumano scrie:
„Nu e lipsit de interes sa adaug ca pilea pythonului vanat in padurile Guineeiavea 11metri şi 71 cm, iar lațimea de 1 metru şi 26 cm. Trebuie sa menționez ca pielea acestui superb exemplar, dupa ce a fost adusa de mine in țara şi expusa intai in vitrina unei mari librarii de pe actualul Bulevard al Republicii şi apoi in vitrina unui magazin de incalțaminte de pe Calea Victoriei.”
Apoi pielea impresionantului şarpe
„A fost data in primire profesorului dr. Gr. Antipa, ca dar din partea mea Muzeului Zoologic din Şoseaua Kiseleff, al carei director era.”
Oare mai exista pielea aceea de şarpe in actualul Muzeu Antipa?
Cartea are spre finalul ei un sfat care acum mi se pare mai valabil decat la momentul cand Mihai Tican Rumano l-a scris:
„Se vede ca vanatoarea de fiare imbata pe vanator, producand asupra-i un efect asemanator cu acela pe care-l simte novicele ce invața sa conduca un automobil. […] cand se simte in stare sa conduca o maşina, unicul sau gand e sa-i dea o viteza nebuna.”
Da…Bine spus! În afara de aceasta, tot din cauza vitezei cu care ne deplasam prin viața, uitam de cei care au facut ceva pentru prestigiul Romaniei. Citesc pe internet ca exista casa memoriala Mihai Tican Rumano, dar are puțini vizitatori, fiind greu de gasit in lipsa unor indicatoare.




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.