Madona de Tudor Musatescu

O piesă cu un subiect aparent comun, o comedie lirică de o fabuloasă savoare şi un umor viu. O piesă dedicată celei de-a doua soţii, actriţa Ecaterina (Kitty) Gheorghiu, cea mai ideală interpretă a Madonei, precum însuşi autorul spune în dedicaţie. Înscriindu-se cumva în linia poeticii Visului unei nopţi de iarnă, Madona a fost scrisă  în anul 1947, în perioada premergătoare unui interval de trei ani în care piesele semnate de Tudor Muşatescu aveau să fie scoase fără un motiv real din repertoriile teatrelor din Bucureşti şi din ţară.

Celebrele muşatisme deranjau! Acest episod din viaţa dramaturgului, consemnat în amănunt în Jurnalul său, nu avea să fie decât o perioadă de supravieţuire şi dospire literară.

Personajele Madonei sunt construite fără cusur. Interesant este că relaţionările dramaturgice sunt realizate în oglindă. Personajul Madona, orfana „domnişoară bătrână” a familiei, „frumoasă sub lipsa de fard”, de o eleganţă discretă şi simplă, este construit în opoziţie cu personajul mătuşii „de departe”, Tanti Emilia, interpretat cu încântarea şi profunditatea pe care le iubeşte atât de mult de inegalabila actriţă Tamara Buciuceanu-Botez.

Profunzimea Madonei se contrapune cu facilul  pe care îl adoră mătuşa sa adoptatoare. Punctul de congruenţă dramatică dintre cele două personaje este unul singur. Amândouă divinizează aceeaşi persoană, evident fiecare din altă perspectivă, Danny. Unicul fiu al mătuşii Emilia şi al avocatului Andrei Barcian, „omul normal” cu slăbiciuni „fireşti”, interpretat curat, fără constrângeri, de impunătorul şi generosul actor Mircea Albulescu.

Personajul Danny, răsfăţata şi infantila odraslă a familiei Barcian, construit în contrapunct cu cel al tatălui său, este interpretat cu o vigoare unică de admirabilul actor Florian Pittiş. Gelosul Danny este logodnicul interdictiv şi gelos al sprinţarei Zuc, interpretată cu o strălucire firească şi o vervă marcantă de minunata actriţă Rodica Mandache. Viciilor familiei Barcian li se opune printr-o exemplară poetică a sentimentelor elevaţia morală şi puritatea atitudinal afectivă a Madonei.

Irina Petrescu simte toate palierele personajului său, cuprinde cu forţă şi candoare particularităţile dramaturgice, mizând pe poezie. Prin glasul şi interpretarea ei răzbate, fără variabile, poezia vieţii, care este aproape imposibil de… jucat. Ea trebuie trăită. Şi atât. Irina Petrescu trăieşte prin personajul său, împrumutându-i din rasata sa alchimie personală exact ingredientele definitorii.

Domnisoara Beatrice, alintata Madona de familie, plecata de sase luni din casa doamnei Emilia, inca nu-si gasise sotul la 40 de ani! Invitata la ziua doamnei Emilia, care implinea 45 de ani, Madona isi aminteste de tatal ei, care s-a sinucis.
Oare Madona isi va gasi marea dragoste?




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.