Oul de cristal de H.G.Wells

Oul de cristal este una dintre cele mai cunoscute proze scurte ale lui H.G. Wells, un clasic al literaturii stiintifico-fantastice.
Povestirea se construieste la inceput pe repere aparent fixe, realiste, pentru ca ulterior intriga sa instituie ambiguitatea dintre planurile in care este prezentat personajul central.

Astfel incipitul nu induce cu nimic atmosfera fantastica, ci doar schiteaza slra-nietatea care se pastreaza in limitele realului pana la descoperirea pe care o face domnul Cave, posesorul oului de cristal. Vocea naratoriala este distantata, povestirea se face la persoana a IlI-a, din perspectiva unui narator aparent omniscient, aflat in spatele tuturor actantilor, insa la sfarsitul relatarii situatia se va modifica sensibil. Iata cum debuteaza povestirea:

„Pana acum un an exista o pravalie mica si foarte murdara langa Seven Dials, deasupra careia era inscris cu litere galbene, sterse de vreme, numele lui «C. Cave, Naturalist si Negustor de Antichitati». Continutul vitrinelor sale era ciudat de variat: cativa colti de elefant, un joc de sah incomplet, matanii si arme, o cutie cu ochi, doua cranii de tigru si unul omenesc, cateva maimute impaiate mancate de molii (una cu o lampa in mana), un scrin demodai, un ou de strut, sau asa ceva patat de muste, niste unelte de pescuit si un acvariu de sticla gol, extraordinar de murdar. Exista de asemenea, in momentul cand incepe aceasta povestire, un bloc de cristal lucrat in forma unui ou si slefuit ca un briliant. La el priveau doi oameni care stateau afara, in fata vitrinei: unul dintre ei, un pastor inalt si subtire, celalalt un tanar cu barba neagra, oaches la fata, imbracat intr-un costum modest. Tanarul cel oaches vorbea cu gesturi vii si parea nerabdator ca tovarasul sau sa cumpere obiectul.”

Wells creeaza prin determinarile adverbiale si prin folosirea imperfectului verbului (,pdna acum un an exista”, „exista de asemenea, in momentul cand incepe aceasta povestire”) contextul propice introducerii unei relatari care se intoarce spre trecut, pentru ca dupa aceasta analepsa conventionala in cazul naratiunii din perspectiva „dindarat” (naratorul stie mai mult decat personajele sale) autorul sa opteze spre transgresia catre prezent, un prezent al coparticiparii inselatoare, al infatisarii faptelor, nu al spunerii propriu-zise. Insa pana in final aceste trucuri narative raman in domeniul relatarii, ceea ce face ca misterul sa fie gradual creat de narator: acesta spune ceea ce stie, ceea ce a aflat, dar nu spune tot, pentru ca treptat nici el nu-si mai poate explica lucrurile, devine deci din narator-instanta auctoriala omniscienta un narator-martor, sfarsitul povestirii pastrandu-se deschis.

Subiectul se dezvolta simplu, fara intamplari surprinzatoare in prima parte a desfasurarii actiunii: fabula ii infatiseaza pe cei doi -pastorul si tanarul ce-l insotea – intrand in pravalia domnului Cave. Aici trateaza cu acesta asupra pretului oului de cristal, care i se pare pastorului mult prea mare. Negustorul lasa impresia ca nu mai vrea sa-si vanda marfa, si precizeaza ca oul a fost promis altui cumparator care venise inaintea celor doi. Pretextele pe care le inventeaza dl. Cave o intriga pe sotia acestuia, care insista sa-l vanda. Pastorul pleaca promitand sa se intoarca peste cateva zile, astfel incat eventualul doritor sa nu fie prejudiciat de obiectul „oprit”. Pe zi ce trece insa, dl. Cave retrage oul din calea privitorilor si a potentialilor cumparatori, devenind pentru familie din ce in ce mai „ciudat”: ,J)omnul Cave era chiar mai distrat decat de obicei si in afara de asta neobisnuit de iritat. Dupa masa, cand sotia era ocupata cu somnul obisnuit, scoase din nou cristalul din vitrina”.
Intr-o zi, cristalul nu mai este de gasit, doamna Cave si copiii acesteia il acuza ca l-ar fi ascuns, dar negustorul simuleaza uimirea la vestea disparitiei oului. Pentru ca refuzul domnului Cave de a-si vinde marfa i-a facut pe cei doi curiosi, pastorul si tanarul se intorc sa-l cumpere, insa rezultatul tentativei lor este dezolant, oul disparuse; doamna Cave lasandu-le totusi speranta regasirii, le cere adresa pentru a-i putea anunta. Adresa va fi ulterior ratacita. Si totusi, oul se afla intr-un loc sigur:

„Acum, spunand lucrurilor pe nume, trebuie sa recunoastem ca domnul Cave era un mincinos. Stia perfect de bine unde se afla Cristalul. in apartamentul domnului Jacob Wace, asistent-preparator la spitalul St. Catherine din Westbourne Street. Era pe bufet, acoperit partial cu o catifea neagra, langa o garafa de whisky american. De fapt, amanuntele acestei expuneri au fost obtinute de la domnul Wace.
l-a povestit o istorie complicata. Cristalul, dupa cum spunea, intrase in posesia sa impreuna cu alte lucruri disparate ramase de la o licitatie impusa unui alt negustor de curiozitati si, necunoscand ce valoare avea, il etichetase la zece silingi. I-a zacut in pravalie la acest pret cateva luni si tocmai se gandea sa-i «reduca pretul», cand a facut o descoperire neobisnuita.”

Personajul este fascinat de lumea pe care i-o dezvaluie cristalul, iar descoperirea nu ramane doar un lucru empiric, ci reprezinta pentru acest gen de literatura o revelatie, un semn. Pe filiera romantica, eroul este unul dintre cei alesi, carora li se dezvaluie un mister; o taina este luminata, prin participare se produc asumarea ei si incercarea de a o patrunde atat spiritual, pe baza izolarii/distantarii de ceilalti – lumea banala si meschina -, cat si rational-stiintific, prin cercetare si colaborare cu lumea superioara a intelectului in actiune, lume reprezentata de cercetatorii de la Institutul Pasteur. Dar spre deosebire de Cave, care a fost cel privilegiat sa comunice vizual cu lumea din cristal, dl. Harberger „era complet incapabil sa vada vreo lumina. Iar capacitatea domnului Wace insusi de a o aprecia era comparativ mai mica decat cea a domnului Cave”.
Motivarile naratologice care sunt prezentate in final la nivel implicit au ca puncte de racord in povestirea evenimentelor cateva detalii ale starilor prin care trece personajul in acele momente de maxima percepere a celeilalte lumi, de dincolo de peretele sferic al cristalului:

„Chiar la domnul Cave puterea de percepere varia considerabil, fiind mai puternica in timpul starilor de slabiciune extrema si de oboseala.
De la inceput, lumina aceasta din cristal a starnit o curiozitate fascinanta la domnul Cave. Faptul ca nu a povestit niciunei fiinte omenesti despre observatiile sale neobisnuite dovedeste izolarea sa spirituala mai mult de cat ar putea-o face un volum de scrieri patetice. Se pare ca traia intr-o asemenea atmosfera de rautate meschina incat, daca ar fi recunoscut existenta unei placeri, ar fi riscat s-o piarda.”

Printre motivele recurente in prozele fantastice, obiectele miraculoase fac parte dintr-un instrumentar de baza. Si in acest caz, oul de cristal, a carui provenienta ramane ascunsa, opereaza ca generator de surpriza si tensiune in elucidarea stiintifica a misterului.
Detaliile care sa ilustreze aspectul stiintific sunt minore pentru a alcatui argumentatia unei proze axate pe discursul S.F. Cateva ipoteze formulate de Cave impreuna cu Wace si datele cercetarii lor nu fac decat sa creeze un simulacru de proza stiintifica, accentul dominant fiind fantasticul, caci, in ciuda determinarii foarte precise a unghiului de aproximativ o suta treizeci si sapte de grade sub care trebuia privit cristalul in raport cu raza de lumina pentru a obtine imaginea „clara si persistenta a unui tinut vast si bizar”, totul ramane inexplicabil. Cum se produce acea imagine? Este rodul halucinatiei ori este realitatea virtuala, supusa observatiei printr-un mediator spectaculos/spectacular: oul de cristal? Imaginea nu lasa loc iluziei:

„Nu era deloc ca in vis; producea o impresie precisa de realitate si cu cat lumina era mai buna, cu atat imaginea parea mai reala si mai persistenta. Era un tablou miscator; adica anumite obiecte se miscau, dar incet si ordonat, ca in realitate, iar imaginea se schimba potrivit directiei luminii si a unghiului sub care era privita. Trebuie sa fi fost ca atunci cand privesti o vedere printr-o oglinda convexa si rotesti oglinda pentru aprinde diferite aspecte.”

Concluziile nu sunt decat partiale si nu pot fi catalogabile pentru ca doar domnul Cave poate furniza date amanuntite pe care Wace le inregistreaza, deci pot fi adesea impregnate afectiv, chiar fara a fi rodul imaginatiei si subiectivitatii observatorului. Lumea din globul de cristal prezinta aceeasi fateta, o vale intinsa, un peisaj cu vegetatie bogata care se deschide treptat ochiului care scruteaza din exterior, adaugand observatiei detalii din ce in ce mai amanuntite:

„Vederea era diferita, dar avea convingerea ciudata, confirmata din plin de observatiile sale ulterioare, ca privea lumea aceea neobisnuita din acelasi loc, desi intr-alta directie. Fatada intinsa a cladirii impunatoare de pe al carei acoperis privise in jos inainte se indepartase acum in perspectiva.”

„CARABUSII” GIGANTICI. Vietatile care populeaza acea lume sunt niste „carabusi”‘ gigantici. Realismul descrierii compenseaza dimensiunea fantastica si inclina balanta de partea opusa iluzoriului: totul este hiperbolic, dar contururile sunt in esenta realiste: lumea de dincolo este autentica.

„Aerul parea plin de stoluri de pasari uriase, care zburau in ocoluri falnice; dincolo de rau, printre copacii ca niste muschi si licheni giganti, se intindeau o multime de cladiri splendide, bogat colorate, care sclipeau in soare din cauza ornamentelor si fatetelor metalice. Deodata ceva flutura de cateva ori prin fata lui Cave, ca un evantai impodobit cu pietre pretioase sau ca bataia unei aripi, si o fata, sau mai curand partea superioara a unei fete cu niste ochi foarte mari aparu langa obrazul sau ca si cand ar fi fost de cealalta parte a cristalului. Domnul Cave fu atat de speriat si impresionat de aspectul categoric de realitate al acestor ochi incat isi trase capul inapoi si se uita in spatele cristalului. Ajunsese atat de absorbit de observatiile sale incat fu foarte surprins sa se regaseasca in intunericul rece al pravalioarei cu mirosul obisnuit de metil, mucegai si putregai. Si, in timp ce-si roti ochii injur, cristalul stralucitor pali si se stinse.”

Metoda este cea a clarificarii prin aproximari succesive, astfel incat, dupa zile de observatie a lumii ciudate. Cave isi corecteaza constatarile: vietuitoarele nu erau carabusi, ci „o specie diurna de liliecf o proiectie a ceea ce imaginarul colectiv desemna prin „heruvimr. Aceste intruchipari sunt elementele care potenteaza fantasticul datorita abaterilor de la normal, abateri aflate in contrapunct cu aspectele comune din sfera realului:

„Capetele lor erau rotunde si ciudat de umane, si ochii, care il inspaimantasera atat de mult (), apartineau uneia dintre aceste fiinte. Aveau niste aripi late, argintii, fara pene, dar sclipind aproape tot atat de stralucitor ca pestele abia scos din apa, si cu un joc de culori tot atat de fin.”

„Corpul era mic, dar dispunea de doua manunchiuri de organe de apucat, ca niste tentacule lungi, situate imediat dupa gura.”

LUMI DUBLE.

Asemanarile celor doua lumi nu sunt intamplatoare. Cave descopera ca si dincolo exista cristale prin care ceilalti privesc. Astfel, eroul povestirii priveste/cerceteaza/cauta, dar in acelasi timp este privit/este cercetat/este cautat.

„Au mai fost mentionate obiectele stralucitoare de pe catargele situate pe terasa cladirii celei mai apropiate. Dupa ce a privit foarte intens unul dintre aceste catarge, intr-o zi deosebit de luminoasa, domnului Cave i-a trecut prin minte ca obiectul stralucitor de acolo era un cristal la fel ca acela pe care il scruta cu privirea. Iar o examinare mai atenta l-a convins ca fiecare dintre cele aproape douazeci de catarge purta cate un obiect asemanator.

Din cand in cand, una dintre marile zburatoare falfaia spre un catarg, isi strangea aripile, isi incolacea tentaculele in jurul catargului si privea intens cristalul catva timp -uneori pana la cincisprezece minute. Iar cat priveste cristalul prin care domnul Cave privea in lumea aceea neobisnuita, o serie de observatii facute la propunerea domnului Wace i-au convins pe amandoi ca se afla de fapt in varful catargului situat la extremitatea terasei si ca cel putin o data unul dintre locuitorii celeilalte lumi privise in fata domnului Cave in timp ce facea aceste observatii.
Iata elementele esentiale ale acestei povestiri foarte ciudate. in afara de cazul ca am respinge-o in intregime, ca fiind o nascocire a domnului Wace, trebuie sa credem una sau doua: ori cristalul domnului Cave era in acelasi timp in doua lumi si, pe cand era deplasat intr-una, ramanea fix in cealalta, ceea ce pare cu desavarsire absurd; ori erau doua cristale intr-o anumita legatura speciala unul cu altul, astfel incat ceea ce se vedea in interiorul unuia era, in anume conditii, vizibil in cristalul corespunzator pentru un observator din lumea cealalta; si viceversa. in prezent, desigur, nu cunoastem vreun mijloc prin care doua cristale ar putea sa se gaseasca intr-o astfel de legatura, dar in zilele noastre cunoastem suficient de mult ca sa intelegem ca asa ceva nu este pe deplin imposibil. Aceasta conceptie asupra cristalelor, ca fiind in legatura este presupunerea facuta de domnul Wace, si mie cel putin mi se pare extrem de plauzibila”

Tema povestirii Oul de cristal este acum conturata definitiv: este vorba de o intamplare ciudata care, prin mijlocirea unui obiect miraculos, duce la descoperirea unei lumi paralele, dincolo de granitele realitatii noastre (actiunea, sa nu uitam, este plasata in Londra). Se precizeaza continutul tematic prin gradatia treptata impusa de ritmul cercetarilor personajului central: o poveste despre lumea martienilor, caci vietatile fusesera identificate pe baza cercetarii hartii cerului din imaginea interioara globului de cristal ca aflandu-se „in realitate” pe planeta Marte.
Eroii – Cave si Wace – incearca sa le atraga atentia martienilor prin gesturi si strigate, negustorul continuandu-si apoi studierea lumii din cristal acasa, pentru a domoli nelinistea familiei in legatura cu absenta lui.

PRIVITI Sl PRIVITORI. Ruptura se produce in mod neasteptat, specific literaturii fantastice, prin moartea domnului Cave, episod asupra caruia naratorul nu are date si motiv pentru autor de a crea acea specifica ambiguitate a fantasticului.
Dupa moartea sotului, doamna Cave doreste sa-l caute pe pastor, fara a-i gasi insa adresa; reuseste pana la urma sa vanda oul de cristal impreuna cu alte obiecte unui oarecare coleg de breasla. Acesta vanduse la randul sau cristalul unui barbat „inalt, oaches, imbracat in gri” pe care domnul Wace, disperai, nu-l poate gasi chiar folosindu-se de presa.
Finalul povestirii il aduce pe narator in prezent. Prin participarea sa cu cateva aprecieri in legatura cu subiectul, devine martor al acestei lumi deschise spre necunoscut, sau altfel spus aflate in necunoscut:

„Parerea mea asupra acestei chestiuni e efectiv aceeasi cu a domnului Wace. Cred ca intre oul de cristal de pe catargul din Marte si oul de cristal al domnului Cave exista o legatura fizica oarecare, in prezent cu totul inexplicabila. Amandoi credem, de asemenea, ca oul de cristal de pe pamant trebuie sa fi fost trimis aici de pe Marte – poate intr-un trecut indepartat, pentru a da martienilor o imagine clara a vietii noastre. Se poate ca perechile cristalelor de pe celelalte catarge sa fie de asemenea pe globul nostru. Oricum, faptele de mai sus nu se pot explica indeajuns numai prin admiterea unui caz de halucinatie.”

Opozitiile pe care se construieste aceasta proza sunt aduse in final la un numitor comun: problematizarea. Este lumea noastra singura in univers? Ori traim aceasta singularitate nevazand si dincolo de limite, insingurandu-ne? Care este realitatea cea adevarata, cea pe care o traim, sau cea care ni se pare iluzorie, o lume inchisa intr-un ou de cristal, dar care ne traieste si ne scruteaza?
Cine este Cave si de unde se naste setea lui de cunoastere? Poate ca a murit aici, dar tot atat de probabil este ca a trecut dincolo, in lumea coexistenta noua, in lumea din oul de cristal.
Existenta noastra prea restransa ne face sa fim mai degraba priviti decat privitori. Cave este altfel, este unul dintre acele spirite nelinistite care bantuie literatura scrutand lumi de dincolo de aparenta, o literatura deschisa problematicului, intrebarilor care isi vor gasi treptat raspuns.




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.