Patima rosie de Mihail Sorbul

Definitie: Tragedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, in care personajele sunt puternic angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile lor sentimente, conflictul solutionandu-se cu infrangerea sau moartea eroului. Principalul mijloc artistic de realizare a tragediei este tragicul.

Tragicul este o categorie estetica prin care se construieste un conflict amplificat de imprejurari vitrege si al carui deznodamant este infrangerea sau pieirea unor persoane virtuoase, a unor idealuri sau a unor categorii sociale de valoare. Tragicul se poate asocia cu apolinicul (orientat spre ordine, masura si armonie, caracterizat printr-o contemplare senina, detasata; lucid, rational – n.n. dionisiacul (atitudine de extaz, de zbucium, plina de pasiuni – n.n.) sau cu sublimul (forma cea mai inalta a perfectiunii, desavarsire – n.N).
In primavara anului 1916, in ziua de 3 martie, a fost reprezentata pe scena Teatrului National din Bucuresti piesa „Patima rosie” de Mihail Sorbul. Spectacolul a avut un mare rasunet atat in randul publicului, neobisnuit cu teme indraznete, cat si in presa vremii. Critica teatrala a reactionat in favoarea piesei, consacrandu-1 definitiv pe Mihail Sorbul intre dramaturgii de valoare ai literaturii romane.

Mihail Sorbul isi subintituleaza piesa „Patima rosie” drept „comedie tragica in trei acte”. Asupra acestei mentiuni a autorului s-au starnit polemici intre criticii literari ai epocii. Astfel, George Calinescu afirma ca aceasta precizare „de comedie tragica este fara motivare, deoarece piesa e o drama pasionala cu aspecte secundare de umor”. Perpessicius considera ca tocmai amestecul „de comedie si de tragedie” din aceasta piesa confirma valoarea de dramaturg a lui Mihail Sorbul.

Tudor Vianu includea personajele din „Patima rosie” in teatrul neotragic. Cel mai cunoscut si ferm contestatar a fost criticul Eugen Lovinescu, sustinand ca personajele nu sunt autentice, deoarece nu sunt reprezentative pentru romani, ci mai degraba pentru nordici. Toate aceste controverse si altele la care n-am facut referire, l-au determinat, probabil, pe Mihail Sorbul sa scrie in fruntea dramei „Prapastia”, care a fost ulterioara piesei „Patima rosie”, o dedicatie amara: „celor care nu m-au inteles”. La aniversarea a douazeci de ani de la premiera tragediei „Patima rosie”, Mihail Sorbul a rostit o reflectie indurerata: „intotdeauna am avut pretentia sa fiu inteles de critica si, din zi in zi, constat cu durere ca sunt si mai neinteles” (1936).

Semnificatia titlului

Titlul face trimitere la „patima” pentru sange de care era stapanit bunicul Tofanei si al lui Sbilt, personajele centrale ale tragediei. Haralambie Sbilt fusese hingher si practicase aceasta dezgustatoare meserie cu pasiune si din vocatie, fiind cuprins de o adevarata frenezie si exaltare atunci cand arunca sbiltul (latul cu care £unt prinsi cainii – n.n.) de gatul cainilor vagabonzi. El capatase numele acestui instrument cu care-si sugruma extaziat victimele lipsite de aparare, „se topea de fericire Ia zvacniturile dobitocului sugrumat de sbilt!”. Batranul era venerat de nepot, Sbilt-junior, care considera ca stramosul sau fusese un adevarat artist al executiei capitale: „Bunicul nostru isi facea meseria cum face adevaratul artist arta pentru arta!”. Acelasi personaj sustine ideea ca „sangele e varsator de sange”, ca atunci cand se aduna prea mult sange la inima si la creier se dezlantuie in om „patima rosie”, ca o lege a firii. Nepotii mostenesc dezaxarea bunicului, mai ales tanarul Sbilt, care o incita pe Tofana la crima, deoarece ea pacatuise „cu sufletul”, avea slabiciuni care trebuiau ispasite prin varsare de sange. Influenta naturalista este transparenta, mai ales in finalul piesei, cand Tofana il impusca de doua ori pe Rudy, are, intocmai ca bunicul Haralambie, o atitudine triumfatoare si „un extaz de nemarginita multumire: „Asa! in patru labe, caine!”. Vederea sangelui o tulbura profund, „cat sange, Doamne, cat sange!” si o determina sa se sinucida, izbucnind intr-un ras nervos, fiind stapanita de „patima rosie”.

Tema tragediei ilustreaza o imagine a societatii bucurestene de ia inceputul secolului al XX-lea, in care oamenii au un mod de viata dubios si contradictoriu, un comportament necuviincios, traiesc in .conditii de imoralitate, fara idealuri, degradarea umana mergand pana la abjectie (ticalosie – n.n.) si crima. Tragedia are accente naturaliste, deoarece personajele mostenesc genele predecesorilor, cauzele comportamentului trivial si ipocrit avand radacini genetice adanci.

Mihail Sorbul fixeaza locul desfasurarii actiunii, Bucuresti si timpul in care s-au petrecut evenimentele tragediei, „inainte de primul razboi mondial”.

Actul |

Decorul reprezinta un salon spatios si „bogat mobilat” din casa Tofanei.

Scena I.

La deschiderea cortinei, in scena se afla Tofana si Sbilt, varul acesteia, care discuta in contradictoriu despre preocuparile lor intelectuale. Tofana este studenta in ultimul an la Litere si Filozofie si se pregateste pentru examenul de licenta, fapt ce starneste dispretul lui Sbilt, care considera ca scriitorii nu sunt originali, asa cum este el, care de 12 ani lucreaza la „un op monumental”. Tofana este ironica, reprosandu-i ca el nu a fost in stare sa scrie „un rand macar” la opera memorabila cu care numai se lauda, dar pe care nu este in stare nici s-o inceapa, nicidecum sa o si termine.

Timp de 12 ani Sbilt se rezumase la a vorbi despre marea lui opera. Jignit, barbatul reactioneaza enervat, amintindu-i ca sunt rude de sange, ca amandoi il mostenesc pe bunicul lor, care fusese un hingher strasnic, afirmatie din care razbate veneratia pe care i-o poarta: „Strasnic hingher”. Numele „Sbilt” venea de la instrumentul cu care hingherii prindeau cainii ca apoi sa-i omoare. Bunicul lor fusese hingher si nepotul avea si acum un adevarat cult pentru maiestria cu care acesta isi exercitase aceasta indeletnicire: „Bunicul nostru isi facea meseria cum face adevaratul artist arta pentru arta!”.

Tanarul este entuziasmat de personalitatea bunicului, mai ales pentru ca acesta isi facuse meseria cu pasiune, nu atat pentru banii „pe care ii castiga de fiecare cap de caine”, ci mai ales pentru.faptul ca „se topea de fericire la zvacniturile dobitocului sugrumat de sbilt!”. Tofana isi da seama ca el afisa, ca de obicei, o atitudine de intelectual superior, dar venise numai ca sa capete de Ia ea bani: „Latri, ca la urma sa sfarsesti prin a-mi cere bani”.

La indemnul Tofanei de a-si gasi ceva de lucru, Sbilt riposteaza cu dispret: „Numai dobitoacele muncesc”. Fiind cu zece ani mai mare decat verisoara lui, Sbilt ii explica acesteia ca s-a nascut sortita sa fie un fel de satelit al lui, „ca o necesitate a fiintei mele”, iar aerele ei de superioritate demonstreaza numai ideea ca „Pamantul e o pepiniera de nerozi!”. Discutia este intrerupta de aparitia Crinei, o colega de facultate a Tofanei.

Scena a II-a.

Sbilt este entuziasmat de sosirea Crinei, fata de care isi exprima direct admiratia si respectul, marturisind ca este „singura fiinta omeneasca in fata careia ma prostern!”. Tofana ii lasaj singuri.

Scena a III-a.

Sbilt ii marturiseste Crinei ca numai dorinta lui de a o vedea o adusese acasa la Tofana si-i propune sa plece amandoi in lume si sa propovaduiasca impreuna sinuciderea in masa. El considera acest demers drept un apostolat, deoarece oamenii sunt bolnavi de rautate, de minciuna si perfidie, asa ca ar trebui convinsi sa se sinucida. Ideea sa este meschina, deoarece argumentele sunt marunte si nesemnificative. Astfel, Sbilt o da exemplu pe Tofana, care nu are pentru el nici un fel de consideratie, desi o invatase „sa buchereasca intaile slove”, nu-si iubeste amantul, pe Castris, desi acesta o intretinea in lux, „cum neam de neamul ei n-a avut”. Ca sa nu para demagog, dar tot din ipocrizie, se descrie pe sine insusi ca fiind foarte lenes si betiv, ca apoi sa gaseasca scuze pentru toate aceste pacate, dand vina pe specia umana care are, din fire, sufletul bolnav: „Tot pamantul asta e un spital, daca nu cumva un urias asezamant de sanatate!”.

Scena a IV-a.

Tofana revine si Sbilt accentueaza ideea ca daca toata omenirea s-ar autodistruge, atunci va disparea si „germenul degenerarii rasei omenesti”, fiind convins ca Pamantul va crea din nou pe omul primitiv, „deci sanatos si la trup si la minte”, fiinta umana putand sa atinga astfel „elixirul vietii vesnice”, adica nemurirea. Sbilt iese triumfator din scena, mandru de teoria lui, cu totul utopica.

Scena a V-a.

Tofana ii destainuie Crinei faptul ca, uneori, simte ca mintea varului ei se inrudeste cu inima ei, marturisind ca il iubeste „ca pe un frate geaman”. Crina este de alta parere, considera ca cei doi veri nu seamana deloc din punct de vedere spiritual, deoarece Tofana este „un suflet de elita, un suflet distins si dominator”. Cu toate acestea, Tofana este foarte nefericita, desi este iubita de un barbat bogat si frumos, care ii ofera mai mult decat are nevoie, dar ea nu are pentru el nici un fel de sentimente si s-a hotarat sa puna capat relatiei cu tanarul Castris, pentru a-si cauta fericirea. Crina ii dezvaluie, din proprie experienta, cat de crunta si chinuitoare este saracia in care traieste ea, descriindu-i „cat de hada e odaita” ei, in care face focul numai de doua ori pe saptamana, sfatuindu-si colega sa pretuiasca luxul in care traieste si pe omul care ii daruise inima lui. Argumentul Tofanei este unul teoretic, deoarece ea se considera „o intelectuala” si de aceea se simte datoare fata de sine „sa stiu cum sa traiesc”. Pentru ea, idealul in viata este acela de a-si gasi fericirea „cu orice pret”, dar aceasta dorinta nu-I cuprinde si pe Castris.

Scena a Vi-a.

Intra Castris, iubitul Tofanei si cel care platea chiria casei si luxul in care traia aceasta. Este vesel si entuziasmat, dar Tofana il priveste cu indiferenta si il respinge enervata atunci cand vrea s-o sarute. Le spune fetelor ca „viata e un dar” si ca omul ar trebui sa fie fericit numai pentru ca traieste, dar scepticismul lor este cauzat, probabil, de atata cultura care „le impietreste inima”. Argumentul lui Castris este sustinut si de atitudinea rece a Tofanei, de care se apropiase „cu dragoste” si ea 1-a „indepartat cu asprime”. Totusi, Castris continua sa fie vesel si, in entuziasmul debordant, ii face cadou Crinei o etola (fasie lata de blana, purtata de femei in jurul gatului sau al umerilor -n.n.), apoi o roaga sa-1 lase singur cu Tofana ca sa-i impartaseasca marea bucurie, invitand-o la sarbatorirea evenimentului datorita caruia era atat de fericit.

Scena a Vll-a.

Castris, ramas singur cu Tofana, ii spune, bucuros, ca tatal lui a fost in sfarsit de acord cu casatoria lor. Tofana ii respinge imbratisarea si ii raspunde sarcastic: „Domnul senator Castris catadicseste in sfarsit sa faca mezalianta (casatorie cu o persoana de conditie sociala considerata inferioara – n.n.) cu familia Sbilt”. Trecand cu eleganta peste atitudinea ostila a amantei, Castris ii impartaseste cu entuziasm planurile de viitor, faptul ca intentioneaza sa renunte la studiile universitare, sa se intoarca la tara si sa cultive pamantul mosiei parintesti, care le va fi incredintata cu prilejul casatoriei: „Tot pamantul e mai sanatos! De acolo iese painea!

O mananci de-a dreptul si n-o mai smulgi de la gura altuia!”. Tofana il refuza cu brutalitate si din orgoliu ranit, deoarece senatorul Castris respinsese timp de patru ani oficializarea relatiei lor amoroase: „Casatoria asta nu numai ca nu ma incanta, dar o detest!”. El este nedumerit de atitudinea femeii, mai ales ca se complacuse atata timp in postura de amanta, iar acum refuza un statul onorabil, acela de sotie, pentru care el se zbatuse mult ca sa-l obtina.

Tofanei nu-i surade insa deloc perspectiva vietii rurale si iniei nu-i poate ierta lui Castris situatia materiala si sociala superioara. Simtindu-se tentata de a incerca emotional o experienta noua, ea apeleaza la un argument intelectual ostentativ: „Simt ca viata pe care o ducem impreuna nu e tot ce se poate oferi unui suflet ca al meu”. Rational si lucid, lipsit de complexe, Castris ii raspunde, rabdator, ca nici un om nu poate avea parte „de toate bucuriile vietii”.

Tofana ii dezvaluie cu brutalitate faptul ca cei patru ani petrecuti impreuna au fost chinuitori pentru ea, de aceea se simte datoare fata de sine sa incerce sa fie fericita. in mod gresit, ea considera ca „numai oamenii inculti sunt fatal isti”, pe cand un intelectual este capabil sa invinga datele predestinarii, sa se ridice deasupra neputintelor omenesti. Atunci cand Castris incearca s-o aduca la realitate, intreband-o din ce o sa traiasca daca respinge casatoria si-i reproseaza nepasarea brutala fata de bucuria lui nedisimulata, Tofana, cu infatuare si indiferenta, ii raspunde printr-un aforism: „Bucuriile prea mari poarta in ele germenul deceptiei”.

Concluzia lui Castris este urmarea fireasca a afirmatiilor femeii -„Universitatea ti-a mutilat sufletul!” – exprimandu-si totodata nelinistea pentru ce va spune tatalui si matusii sale, care-i astepta la dejun, despre refuzul ei categoric. Tofana este agasata si este grabita sa ajunga la cursuri, spre disperarea barbatului, care o acuza de „zapaceala sufleteasca”, nevenindu-i sa creada ca ea poate renunta cu atata superioritate rece la cei patru ani petrecuti impreuna.

Scena a VHI-a

Il introduce pe Rudy, care venise intamplator, cu intentia de a inchiria o camera mobilata in imobilul respectiv. Castris si Rudy sunt surprinsi si bucurosi sa se reintalneasca, deoarece fusesera colegi de liceu si nu se mai vazusera de foarte mult timp. Rudy ii marturiseste Tofanei, pe care Castris o prezentase „sotia mea”, ca nu i-a placut sa invete si singurul motiv pentru care s-a straduit sa aiba bacalaureatul a fost teama de armata. Plecase apoi in strainatate, in cautarea marii sanse a vietii lui, calatorise prin toata Europa, „afara de Rusia si Peninsula Scandinava”. Noul venit se duce sa-si aduca bagajul si sa plateasca trasura care-1 adusese pana aici, cu scopul declarat de a face „economie de timp si de bani”.

Scena a IX-a.

Sosirea neasteptata a lui Rudy il invioreaza pe Castris. Iscodit de Tofana, el marturiseste ca fostul lui coleg nu era prea inteligent, ca principala lui preocupare fusese dintotdeauna cucerirea fetelor si ca, desi este de familie buna, era sarac si orfan.

Scena a X-a.

Castris este foarte amabil si ospitalier cu fostul sau coleg si il invita sa-si aduca bagajul in casa. Tofana nu se mai grabeste sa plece la facultate si este foarte curioasa sa stie de ce Rudy ocolise in calatoria lui Rusia si Peninsula Scandinava. Barbatul raspunde cu veselie ca se temea de Siberia si de femeile scandinave despre care auzise ca sunt prea culte si prea inteligente. Constient de incultura lui, nu-i placea sa fie pus in inferioritate de acestea. Amuzat, Castris ii spune ca Tofana isi pregateste licenta in litere si filozofie si o roaga sa faca onorurile casei.

Scena a XUa.

Ramanand singuri, Castris afla ca Rudy venise in tara cu intentia de a renunta la viata aventuroasa pe care o dusese pana atunci, lasandu-se intretinut de femei si sa se apuce de munca. Lui i-ar placea sa lucreze la o gazeta frantuzeasca, unde sa realizeze rubrica mondena, deoarece nu se pricepea deloc la politica, dar este expert in ceea ce e Ia moda in imbracamintea feminina. Rudy tanjeste dupa respect si consideratie, venise in tara sa se reabiliteze.

Scena a XII-a.

Tofana intra legata la cap, aducand o tava „cu dulceturi” si Castris vrea sa trimita dupa piramidon, insa Rudy se ofera sa-i dea un medicament ca sa-i treaca durerea. Tofana il roaga, mieros, pe Castris sa se duca la cursuri in locul ei, ca sa ia notite la o prelegere care o interesa foarte mult, avand ca scuza durerea de cap. Rudy ii da Tofanei medicamentul promis, „o bomboana parfumata”, care se ia fara apa si care „are un gust delicios”. Castris este fericit ca amanta revenise la sentimente la bune si promite ca seara vor face 6 petrecere ca sa sarbatoreasca venirea prietenului si inca un eveniment, pe care nu i-1 destainuie.

Scena a XIII-a.

Rudy ii garanteaza Tofanei ca medicamentul dat de el isi va face efectul in cinci minute si pleaca sa o caute pe proprietareasa, ca sa inchirieze o camera.

Scena a IV-a.

Ramasa singura, Tofana isi desface legatura de la cap, semn ca mintise si scoate mandolina lui Rudy din cutie. Incitata de cele saptesprezece panglici de diferite culori atarnate de mandolina, este surprinsa de Rudy, care nu o gasise acasa pe proprietareasa.

Scena a XV-a.

Expert in tertipurile feminine, Rudy este ironic in ceea ce priveste durerea de cap a Tofanei si-i marturiseste ca nu ii daduse un medicament, ci o bomboana obisnuita, miran-du-se ca n-au trecut cele cinci minute si deja se vindecase. Tofana recunoaste, amuzata, ca nu o duruse capul deloc, ci se prefacuse ca sa scape de prezenta lui Castris. ii marturiseste ca nu este casatorita, ca o cheama Sbilt, spre uimirea lui Rudy, care nu stie ce inseamna acest cuvant si crede ca este nemtesc. Curioasa, femeia ar vrea sa afle ce reprezinta panglicile colorate si presupune corect ca acestea sunt amintirile amoroase ale lui Rudy. Tofana il roaga sa-i cante si ei ceva, ca sa-si dea seama daca meritase acele panglici, dar Rudy, insolent, ii declara ca „nu talentul muzical mi-a impodobit mandolina”, dupa care accentueaza intentia lui de a se reabilita. Ca sa-i demonstreze „ce om de nimic am fost”, ii recita o poezie sugestiva pentru viata aventuroasa pe care o dusese, acompaniindu-se la mandolina.

Scena a XVI-a.

Pentru ca nu obisnuieste sa bata la usa nimanui, intra brusc Sbilt, care apreciaza zgomotos si sarcastic cantecul. Tofana face prezentarile, dar Sbilt refuza sa dea mana cu necunoscutul, intrucat el are un principiu de la care nu se abate: „nu dau mana cu un om, pana nu ma incredintez ca o merita”. Tofana este jenata de comportamentul varului ei si, dandu-i cativa lei, il sfatuieste sa se intoarca la carciuma.

Scena a XVII-a.

Tofana rasufla usurata, mai ales pentru ca se temuse ca cel care intrase fara sa bata la usa ar fi putut fi Castris. Pentru ca Rudy este nedumerit de atitudinea ei, Tofana il acuza ca-i place sa fie ales si curtat de femei: „astepti marturisiri de la femei Fireste! De ce le-ai mai face dumneata, daca ele te doresc!”. Rudy ramane perplex cand femeia se agata de gatul lui si il saruta.

Actul II

Decorul este acelasi ca cel din actul I, noutatea este un portret in ulei al Tofanei. Actiunea acestui act se petrece dupa aproximativ doua luni de la evenimentele actului I.

Scena I.

Tofana este adancita in citit si enervata cand aude usa deschizandu-se, dar se insenineaza cand vede ca cel care intrase era Rudy. Ea-i marturiseste ca daca ar fi intrerupt-o Sbilt sau Castris s-ar fi suparat ingrozitor, dar el constituie pentru ea „un fel de repaus, de reculegere”. Deoarece el se plange ca n-are inspiratie pentru un articol monden, Tofana il invita alaturi de ea, ca sa-i dicteze, ca de obicei, ce trebuie sa scrie.

Rudy se plange ca de doua luni de cand este ziarist n-a putut sa compuna nici un rand, pentru ca de fiecare data ea s-a oferit sa-i scrie articolele. Nemultumirea lui este justificata, pentru ca Tofana urma sa se marite peste o luna-doua cu Castris, sa-si ia licenta si atunci el va ramane fara ajutor, fara „un secretar atat de inteligent si de cult”. Tofana confirma faptul ca va sustine examenul de licenta, dar in ceea ce priveste maritisul cu Castris ii marturiseste agasata ca este numai „o fantezie”.

Rudy cere lamuriri suplimentare, iar Tofana ii explic;T intentiile ei. Dupa licenta din iunie, rudele lui Castris o sa-i asigure un post de suplinitoare in capitala si, din momentul in care va li profesoara, „te voi lua de brat si vom intra alaturi in biserica”. Rudy este uimit, dar isi stapaneste cu pricepere nemultumirea, razand galagios. El nu se poate vedea sotul Tofanei, pentru ca ea este autoritara, poruncitoare ca un barbat si-i argumenteaza acest lucru in felul lui: „Poate, dar numai intr-un singur caz: sa ne schimbam sexul. E cu putinta? Daca da, atunci cere-mi, Tofano, mana, eu ti-o acord din toata inima.

Asa cum suntem insa, nici macar n-am indrazneala sa ma gandesc c-as putea fi vreodata barbatul tau”. Rudy este ingrijorat ca trebuie sa predea articolul intr-o ora, dar refuza ajutorul Tofanei, care se grabeste sa plece la universitate. Luandu-si ramas bun, ea-1 saruta cu patima si-i declara cu un ton mangaietor: „Secatura mica, secatura! Vreau sa te fac om”.

Scena a H-a.

Sbilt da navala pe neasteptate si, vazandu-i imbratisati, exclama sarcastic: „Zero si cu zero face zero; zero inmultit cu zero, tot zero”, explicand rautacios ca de la zero la ceea ce se numeste om „e mai mult decat un infinit”. El il sfatuieste pe Rudy sa-si faca bagajele si sa se mute din casa Tofanei, in alta parte, apoi.il roaga sa-1 lase singur cu verisoara lui.

Scena a Ill-a.

Sbilt izbucneste furios , exprimandu-si antipatia pe care o are fata de Rudy, dar Tofana il sfatuieste, cu indiferenta, sa se mute el de aici, ca sa nu-1 mai vada. Autoritar, Sbilt ii aminteste ca e var primar cu ea si ca-i face numele de ras, asa ca nu-i poate tolera desfraul in care traieste si, chiar daca ii ingaduise pana acum concubinajul cu Castris, toate au o limita. Discutia dintre ei devine tensionata, aruncandu-si unul altuia cuvinte jignitoare si amenintari.

Tofana ii spune ca el este un ratat, ca nu e capabil sa castige nici cinci lei si ca, daca se obrazniceste, „la noapte dormi in Cismigiu”. Furios, Sbilt o ameninta ca-i va dezvalui lui Castris relatia ei amoroasa cu tanarul Rudy si o acuza ca si-a strans o suma frumusica din banii „prostului aluia” de Castris. Aducand ca argument originea lor comuna, pe bunicul Haralambie Sbilt, el ii marturiseste ca are nevoie de sprijinul si sfatul ei.

Tofana este uimita ca varul ei vrea sa munceasca, pentru ca el o rugase sa-1 determine pe Castris ca sa intervina pentru un post vacant la Fundatie. Surprizele se tin lant, deoarece Sbilt ii destainuie ca o iubeste cu patima pe Crina, vrea sa se insoare cu ea, dar nu stie cum s-o cucereasca. Tofana este foarte amuzata, dar si putin nervoasa pentru faptul ca va face pe petitoarea pentru varul ei si pleaca la universitate ca sa se intalneasca cu Crina.

Scena a IV-a.

in scena intra Rudy si Sbilt il intreaba ce parere are despre portretul Tofanei, acesta fiind numai un pretext pentru a-1 lamuri despre situatia in care se afla tanarul. Portretul nu este ispravit, deoarece pictorul se indragostise nebuneste de Tofana si aceasta, mandra si cinstita, n-a mai vrut sa pozeze pentru el. Prin exemplul dat, Sbilt incearca astfel sa-l avertizeze pe Rudy ca trebuie sa plece din aceasta casa pana nu va fi prea tarziu, deoarece deja a produs neplaceri cuplului care 1-a gazduit: „Sunt doua luni de cand Castris nu mai doarme in aceeasi odaie cu Tofana”.

Tofana il mintise pe Castris ca „vrea sa traiasca in curatenia unei adevarate logodnice” pana la maritis, deoarece ea este „prea cinstita si prea mandra de sine ca sa-si poata ierta cinismul de a cocheta o data cu doi barbati”. Enervat de superficialitatea lui Rudy, Sbilt devine amenintator, invocand din nou personalitatea bunicului sau, Haralambie Sbilt, care „facea parte din puterea executiva”, adica executa cainii cu sbiltul si o focea cu placere. Sbilt il indeamna pe Rudy sa paraseasca aceasta casa, deoarece este incapabil sa inteleaga firea Tofanei: „Dumneata nu te vei putea ridica niciodata pana la sufletul ei” si acest fapt poate deveni periculos pentru el, poate avea urmari dintre cele mai ingrozitoare. Sbilt prevesteste, astfel, finalul tragic al piesei.

Scena a V-a.

Rudy, care se uitase nerabdator la ceas de mai multe ori, o intampina pe Crina cu bucurie si incantare. El ii multumeste ca a raspuns invitatiei, desi fata este circumspecta si nemultumita in fond ca acceptase sa vina, mai ales ca banuieste ca barbatul intentioneaza sa-i faca o declaratie de dragoste. Rudy o intreaba ce crede despre el si Crina ii raspunde cu sinceritate: „Am o parere foarte proasta despre dumneata”.

El ii marturiseste ca venise in tara ca sa se reabiliteze sufleteste, dar fata este in continuare sincera si directa si-i reproseaza ca pacatuieste fata de Tofana si fata de „un suflet bun si cinstit”, prietenul lui, Castris. Atata vreme cat nu va pleca din aceasta casa, el nu are cum sa-si purifice sufletul. Rudy are remuscari, si ii promite ca se va muta chiar astazi, apoi ii declara in genunchi: „Domnisoara Crino, te iubesc”.

Rudy ii marturiseste ca este prima oara cand ingenuncheaza in fata unei femei, deoarece, tot pentru prima oara, imte respect pentru o femeie si dorinta de a-i aduce un omagiu. Ea constituie un adevarat suport moral pentru el si o roaga sa-i promita ca, daca va constata „ca intr-adevar m-am facut si eu om ca toti oamenii”, va accepta sa-i fie sotie. Crina ii da o speranta si-1 incurajeaza sa faca efortul de a se indrepta: „Daca gandul dumitale e acelasi ca si vorbele dumitale, n-am nici un drept sa-ti omor nadejdea”. Fata il saruta pe frunte, tocmai cand in scena intra Sbilt si Castris.

Scena a Vl-a.

Sbilt este enervat la culme de cele vazute si-i spune, cu o ura fara margini, lui Rudy „dobitoc frumos”, iar pe Castris, care radea satisfacut, il apostrofeaza: „Si tu esti un dobitoc, dar un dobitoc sadea”. Gandindu-se apoi la iubirea lui patimasa pentru Crina, se autoironizeaza: „Si eu sunt un dobitoc, dar un dobitoc inteligent”. Rudy iese ca sa-si ia palaria, intentionand s-o conduca pe Crina la universitate, unde aceasta trebuia sa se intalneasca cu Tofana.

Scena a VH-a. Crina se disculpa fata de Castris, spunandu-i ca n-a facut nimic de care sa-i fie rusine, apoi ii cere o intrevedere intre patru ochi si-1 roaga, totodata, sa nu-i spuna nimic Tofanei, deoarece aceasta ar putea avea o opinie pripita. Fata il ignora pe Sbilt, care vrea s-o jigneasca spunandu-i „Fe-ti-to!” si care accentueaza ca aceasta este „formula mea de dispret”. Crina, cu lacrimi in ochi, pleaca impreuna cu tanarul Rudy.

Scena a VUI-a.

Sbilt este foarte tulburat, se plimba agitat, spre mirarea lui Castris. Nu si-ar dori sa planga pentru ca s-ar linisti, or el vrea sa devina furios ca sa se poata razbuna pe masura suferintei pe care o simtea pana in strafundurile fiintei sale: „As manca sticla pisata, as inghiti o tava de jaratic si mi-as intoarce unghiile pe dos!”. ii destainuie lui Castris ca fostul sau coleg este un ticalos fara margini si ca o sa se razbune pe el crunt.

Castris isi da seama ca Sbilt este indragostit de Crina si de aici vine tot veninul. Sbilt recunoaste ca „Am iubit-o Am idolatrizat-o Am spiritualizat-o”, dar acum a renuntat definitiv la ea, „am ingropat-o cu dricul primariei!”. Sbilt considera ca nenorocirea lui cea mai mare vine din faptul ca este foarte inteligent, ceea ce nu se poate spune si despre Castris, caruia-i cere „un pol” ca sa se imbete, irivinovatindu-1 ca din cauza lui, care-1 intorsese din drum, vazuse „cel mai detracat viciu”. Dupa ce ia „polul”, Sbilt se simte dator sa-i destainuie lui Castris faptul ca Rudy „e cel mai ticalos om de pe pamant” si ca isi batea joc de ei amandoi: „Omul asta si-a batut joc de idoua ori de mine si o data de tine”.

La mirarea lui Castris, Sbilt ii dezvaluie cu duritate adevarul, adica a cucerit-o pe Crina, a necinstit-o pe Tofana si 1-a inselat pe Castris: „Mi-a furat pe Crina, mi-a necinstit pe vara-mea, iar pe tine te-a incornorat”. Sbilt devine astfel mesagerul adevarului crud, ce declanseaza tragedia. Castris nu crede afirmatiile primite, dar Sbilt continua sa relateze adevarata situatie in care se afla cu totii. Tofana invata fara odihna cu intentia sa-si ia licenta ca sa-si poata asigura un venit de trai si pentru a se casatori cu singurul ei iubit, Rudy. Castris se simte insultat de cele auzite si-1 acuza pe Sbilt ca vrea sa se razbune pentru pierderea Crinei.

Acesta ii raspunde taios, printr-un aforism in viziune personala: „Adevarul nu insulta, ci serveste dusuri reci prostiei calde”. Castris, insa, are o incredere oarba in moralitatea Tofanei, dar Sbilt in dezvaluie treptat, cu logica si argumente de netagaduit, ipocrizia verisoarei. Crina il rugase sa nu-i spuna Tofanei despre ea si Rudy, deoarece fata stia de legatura celor doi. Faptul ca Tofana, dupa ce-l refuzase, a acceptat sa se marite cu Castris chiar in ziua venirii lui Rudy este inca un argument pentru prefacatoria acesteia: „Ti-a legat ochii cu un val de mireasa”. in cele doua luni care s-au scurs, Castris ii daduse Tofanei mai multi bani ca niciodata, sub pretextul ca-si face o garderoba noua, viitorul mire fiind convins ca rochiile pe care si le comandase Tofana erau inca la croitoreasa, pentru ca ea voia sa-i faca o surpriza dupa nunta.

Sbilt ii dezvaluie care era surpriza de care va avea parte si anume ca, dupa obtinerea licentei si dupa ce familia lui Castris ii va face rost de un post de profesoara in capitala, ea va pleca impreuna cu celalalt, aceasta fiind singura nunta care va avea loc. Castris este extrem de nervos si dezorientat.

Scena a IX-a.

Tofana intra furioasa si-i reproseaza lui Sbilt ca a insultat-o pe Crina. Varul ii spune motivul si anume ca a surprins-o pe cand il saruta pe Rudy, iar Castris confirma. Reactia Tofanei este exploziva, ii face pe amandoi mincinosi si alearga disperata sa-1 gaseasca pe Rudy.

Scena a X-a.

Sbilt este dezamagit de reactia verisoarei, pentru ca n-a mai avut puterea sa se prefaca si „s-a dat de gol ca o dobitoaca. Mi-a facut neamul de ras”. Castris il alunga definitiv din casa, dandu-i o bancnota de o suta de lei. Pe cand iese, acesta simte nevoia sa-i dea sfatul de a se calma, pentru a putea face fata situatiei dificile in care se afla.

Scena a Xl-a.

Aplicand sfatul lui Sbilt, Castris isi trage singur cativa pumni ca sa se linisteasca. Tofana, furioasa, il acuza din nou de minciuna. Castris este uimit de revolta ei fata de gestul Crinei si o intreaba daca este geloasa. ii face, apoi, un adevarat rechizitoriu privind ipocrizia ei si comportamentul nerecunoscator.

Tofana recunoaste un „adevar absolut”, pe care i-1 arunca in fata, considerand ca n-a fost vorba nici de adulter, deoarece nu erau casatoriti si nici de tradare, intrucat ea-l prevenise ca se vor desparti si ca ea dorea sa traiasca si o alta experienta. isi gasise, asadar, fericirea in ziua cand il intalnise pe Rudy, de aceea ii promisese lui Castris ca se vor casatori, ca sa fie si el bucuros: „imi gasisem in ziua aceea fericirea, tot talcul vietii mele, si am vrut sa te inveselesc si pe tine”.

Castris ii reproseaza ca i-a tradat increderea, ca a vrut sa-l insele ca sa castige timp pentru a-si pregati in liniste viitorul. Generos, Castris ii daruieste casa cu tot ce este in ea, urmand sa trimita servitorul sa-i ia lucrurile si portretul Tofanei. Vazandu-1 atat de consolat si de linistit, Tofana il acuza ca n-a iubit-o niciodata. Castris ii marturiseste insa ca o iubeste si acum „ca un prost”, numai ca in momentele critice, el are ceva „din calmul stancii”.

Castris este curios daca ea si Rudy se vor casatori, sperand ca Tofana s-ar mai putea intoarce la el si exprimandu-si indoiala ca „flusturaticul asta” o sa vrea sa se insoare. Generozitatea si educatia profunda a lui Castris il determina sa doreasca o convorbire cu fostul lui coleg, ca sa se asigure ca acesta o va lua de sotie, altfel s-ar simti jignit in orgoliul sau de barbat.

Scena a XII-a.

Rudy apare cu un geamantan si cu mandolina, spre uimirea lui Castris. Rudy ii face semn sa vorbeasca incet, si-i sopteste ca se muta. Afland ca au ramas singuri, deoarece Tofana plecase la universitate sa se intalneasca cu Crina, Rudy ii marturiseste prietenului sau ca i-a cerut cineva foarte drag sa plece din aceasta casa.

Intrebat daca se insoara, Rudy este bucuros, crezand ca i-a spus Crina ceva. Castris nu intelege care este legatura intre Crina si insuratoare, dar Rudy confirma fericit ca este hotarat s-o ia de sotie. Castris incearca sa-1 convinga sa se casatoreasca cu Tofana, pentru ca el ii da o zestre de zece mii de lei, post de profesoara in capitala si un apartament mobilat. Rudy refuza, „cucoana aia sa-si mute gandul”, dar Castris insista si-i explica ce mult a iubit-o el pe femeia aceasta si de aceea „tin sa-i asigur pentru inceput o viata fara lipsuri, asa cum a trait pana acum”. Rudy refuza cu fermitate, avand pentru prima oara un comportament demn: „Eu nu-s fecior de vechil, ca sa ma casatoresc cu metresa stapanului meu”. Atitudinea urmatoare nu este insa deloc onorabila, deoarece Rudy da vina pe Tofana, care „mi-a sarit de gat” si din cauza ei a fost „murdarita” prietenia lor.

Scena a XIII-a.

Intra Tofana, care-l intrerupe cu violenta pe Rudy, strigandu-i ca minte „ca un escroc”. Rudy vrea sa povesteasca amanuntit toate etapele parcurse de amorul lor secret, dar Tofana il instiga pe Castris sa-1 stranga de gat, devenind violenta si strigand exact ca un hingher: „Sugruma-I, Castris! Omoara-1 ca pe un caine!”. Femeia atinge apogeul furiei si al urii impotriva lui Rudy cand il atata pe Castris sa-1 ucida: „Strange-I mai tare, Castris! Daca-1 omori, sunt a ta pe veci!”. Replica ipocrita si cruda a femeii il dezmeticeste pe Castris, care ii da drumul lui Rudy si se intreaba, nauc, daca nu cumva innebunise. Tofana atinge paroxismul, pierzandu-si total controlul si racnind: „Sfarma-i capul cu piciorul!”. Buimac si ametit, Castris iese din scena trantind usa.

Scena a XlV-a

Nu contine nici o replica, este ilustrata numai de explicatiile autorului, in didascalii, privind miscarea scenica a celor doua personaje, Tofana si Rudy. Tofana face un gest timid catre Castris, cu intentia de a-1 intoarce, apoi se uita fix la Rudy, aflat pe podea, nemiscat. Cand acesta deschide ochii si se vede singur cu femeia, se ridica incet si isi duce mana la gat. Tofana il fixeaza in continuare pe Rudy, care, inspaimantat, isi ia palaria si mandolina si iese clatinandu-se. Femeia ii asculta pasii indepartandu-se pe scari, apoi „izbucneste intr-un plans furtunos si cu gemete”.




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.