Peribañez şi comandorul de Ocaña de Lope de Vega

În ziua nunţii, ţăranul Peribañez înalţă un adevărat imn frumuseţii soţiei sale Casilda, cu metafore desprinse din regnul vegetal şi paralelisme pastorale: mustul dulce, ploaia de mai, grâul la sfârşit de august nu-i aduc atâta bucurie cât Casilda, căreia îi promite că îi va pune la picioare tot ce „scaldă Tago până / lasă Spania bătrână / şi se face portughez.”

Înflăcărarea combinată cu inevitabilul sentiment de gelozie generează intriga dramei. Tip de galán rural, cu o acută conştiinţă a onoarei şi ambiţie de cavaler, Peribañez îşi doreşte ascensiunea socială şi are orgoliul ca însuşi Comandorul să-i încingă spada de cavaler.

Crede că astfel legea onoarei va fi respectată reciproc şi i-o lasă în grijă pe Casilda. Din acest moment se presimte deznodământul tragic, mai ales că Peribañez trăieşte un „complex de inferioritate socială”, în opinia lui Ángel Valbuena Prat (Historia del teatro español, Barcelona, Noguer, 1956).

Proaspătul cavaler îl ucide pe comandorul de Ocaña pentru că avusese intenţia de a-i necinsti soţia şi obţine iertarea regelui, căruia îi relatează faptele, nu înainte de a-i aminti că, deşi e de origine ţărănească, e „un om curat la sânge, / necorcit nici cu evreu, / nici cu maur.”

În acest cod al onoarei, crima trece drept „vitejie dârză”. „E ciudat că-şi preţuieşte / un ţăran atâta cinstea”, comentează regele. Valoarea morală poate fi întâlnită aşadar în orice clasă socială, pare a spune Lope.




Asculta piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.