Poker de Adrian Lustig

Ce e mai greu decât să scrii o comedie care să nu fie uşoară? Mai greu e să nu te faci de râs încercând să provoci râsul. Dar cel mai greu e să ţi se joace o comedie. Chiar dacă, în cazul unuia ca mine, se poate spune “autorul e în viaţă şi e cooperant”. Deşi asta nu e cel mai mare atu: autorii morţi sunt şi mai cooperanţi, accepta tacit orice modificări. În privinţa asta, Shakespeare a devenit cel mai cooperant.
În această partidă de poker pe care autorul o joacă cu teatrul, rolul lui se rezumă la a face cărţile. De obicei, o carte, cu o singura piesă pe care nu o citeşte nimeni. Nici măcar corectorul. Dacă ia un premiu literar, înseamnă că n-a citit-o nici juriul. După ce a împărţit cărţile: la rude, prieteni, critici de teatru, directori de teatru, cunoştinţe ocazionale, factorul poştal, cititorul de contoar, sectoristul – şi cu asta s-a cam terminat tirajul – autorului nu-i rămâne decât să aştepte pe cineva să-l joace. După ce a aşteptat destul, mai scrie o piesă.

Dacă prima oară a scris o comedie, a doua oară va scrie mai mult ca sigur o dramă. Fără să facă din asta o dramă, şi, nefiind o dramă, nu i-o joacă nimeni. Dacă prima oară a scris o dramă, a doua oară va scrie o tragedie, fără să facă din asta o tragedie. Şi cu asta, a epuizat genurile dramatice. Poate trece la sitcomuri.
Ce e paradoxal, e că există comedii care ajung să se joace. Dar spectatorul păţit întreabă totuşi, la casă: E o comedie la care se râde?
Chiar asta e întrebarea.




Ascultă piesa la Radio Crocodilu Mac-Mac sau online chiar aici:

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.